ZF Live. Cristian Lăzăroiu, Bear Production, companie care instalează pompe de căldură: Încălzirea cu pompe de căldură presupune un sistem de trei ori mai scump decât cel clasic, dar cu o durată de viaţă mai lungă

Autor: Alexandra Matei 03.03.2021

♦ Sistemul clasic de încălzire cu centrală termică pe gaz şi radiatoare are o durată de viaţă de aproximativ 10 ani, în timp ce sistemul de încălzire cu pompe de căldură funcţionează eficient chiar şi 30 de ani.

Pe piaţa din România, popularitatea sistemului de încălzire cu pompe de căldură a crescut odată cu timpul şi cu experienţa utilizării acestora, crede Cristian Lăzăroiu, administrator al Bear Production, companie specializată în instalarea de pompe de căldură. Astăzi, un astfel de sistem este de trei ori mai scump decât sistemul clasic de încălzire, cu centrală termică pe gaz şi radiatoare, însă are o durată de viaţă mult mai lungă, de până la 30 de ani.

Pentru o casă individuală, între 140-150 de mp, investiţia în camera tehnică necesară acestui sistem poate fi între 9.000 şi 12.000 de euro. De asemenea, pentru încălzirea în pardoseală, preţurile pot ajunge la 35 de euro pe mp.

„O pompă de căldură este un utilaj care extrage energie şi o dă mai departe. Acest lucru se poate întâmpla de afară către casă, ori invers. Sistemul unei pompe de căldură este extrem de simplu, ca un frigider performant. Undeva există căldură, iar pe o altă parte, există frig. Freonul din interior cedează foarte uşor căldura şi o primeşte la fel de repede. Atunci când facem cald în casă înseamnă că energia este luată de afară – din aer sau din apa din pământ – şi utilajul multiplică această căldură prin comprimare.“

„Fizic, multiplicăm căldura de afară cu pompele de căldură de până la 6 ori“, a declarat Cristian Lăzăroiu, administrator al Bear Production, companie specializată în instalarea de pompe de căldură, în cadrul emisiunii online de business ZF Live.

Pentru o casă mică, explică acesta, nevoia de a face săpături de mare adâncime nu este atât de mare pentru implementarea acestui sistem de încălzire, astfel că acestea se limitează la circa 45-50 de m. Astfel, el spune că se practică două foraje: dintr-unul se extrage apa, iar în celălalt este deversată, fiind vorba despre acelaşi debit de intrare şi ieşire. În interiorul pompei de căldură, ulterior, este degradată şi dată înapoi în pământ mai rece cu câteva grade.

În cazul proiectelor mai mari, Cristian Lăzăroiu susţine că se practică foraje cu o adâncime de până în 100 de m şi se introduc ţevi de înaltă densitate, prin care se vehiculează apă demineralizată cu glicoli. Schimbul de căldură are loc cu această soluţie care se duce până la fundul acestor foraje, potrivit acestuia, preluând din căldura pământului şi aducând înapoi lichidul mai cald.

„Pentru locuinţele mari există o cameră tehnică pe care un arhitect adevărat trebuie să o prevadă. Suprafaţa ocupată cu o pompă de căldură, faţă de orice alt sistem, va trebui să fie cu aproximativ 80 de cm pătraţi mai mare decât în mod normal“

În ceea ce priveşte prezenţa acestui sistem în zona comercială, după spusele lui Lăzăroiu, toate mallurile care respectă condiţiile de construire, în special cele din apropiere Bucureştiului, sunt încălzite cu pompe de căldură în bucle de apă.

Acest mod de încălzire presupune o ţeavă comună distribuită în toate magazinele, spune el, urmând ca apoi fiecare magazin să îşi instaleze o altă pompă de căldură.

În toată ţara, susţine administratorul companiei Bear Production, există peste 2.000 de pompe de căldură instalate de companie în case cu suprafeţe între 140 şi 500  mp, în restaurante de 600 mp, în pensiuni, biserici, spaţii de depozitare sau în hale de depozitare de medicamente.

Totodată, el spune că, în prezent, cel puţin 100.000 de locuinţe din ţară folosesc acest sistem de încălzire. „Activez în România pe această piaţă din 2003. Am început să instalăm atunci pompe de căldură, iar pe măsură ce a trecut timpul, oamenii au căpătat experienţa utilizării pompelor de căldură. Cred că acum ne aflăm într-o situaţie în care oamenii îşi doresc să îşi instaleze pompe de căldură“, a mai spus el.

Centrala termică pe gaz este cel mai sărac mod de a gândi o locuinţă şi este păcat să nu fie folosită încălzirea în pardoseală, crede acesta.

În acest sens, Lăzăroiu explică diferenţele între sistemul clasic de încălzire şi cel ce foloseşte pompe de căldură, spunând că, în alte tipuri de încălzire, căldura nu se stabileşte în camera respectivă prin convecţie naturală. Prin urmare, în dreptul circuitului de aer cald-rece, camera respectivă se încălzeşte, dar dacă se iese din acest circuit – cum ar fi, prin deschiderea unei uşi – se strică circuitul.

În cazul încălzirii în pardoseală, căldura este radiată până la 1,8 m, sistemul asigură căldură uniformă şi oferă o senzaţie plăcută la picioare, întrucât niciodată nu se depăşeşte o temperatură de 35 de grade.

Cristian Lăzăroiu crede că este posibilă implementarea acestui sistem şi pentru blocurile de apartamente vechi şi noi, însă pentru acest lucru sunt necesare anumite modificări, aprobări din partea Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) şi investiţii.

În cazul blocurilor care ţin de RADET, explică el, se poate gândi un proiect comun, al scării de bloc, astfel încât să se poată echipa cu pompe de căldură fiecare scară în parte, folosind agentul termic pe care ei îi furnizează.

Pentru blocurile noi, investitorii pot apela la nişte pompe de căldură, dar care să nu folosească bucla de termoficare de la RADET. Aceştia, spune el, pot echipa fiecare apartament în parte cu nişte pompe de căldură, cu legătură strictă la sistemul electric, care pot fi achiziţionate cu circa 6.400 de euro.

Compania specializată în instalarea de pompe de căldură administrată de Cristian Lăzăroiu colaborează cu trei firme producătoare din Austria şi Suedia. Restul pieselor necesare pentru acest sistem sunt achiziţionate din ţară, de la furnizorii clasici.

Bear Production a avut o cifră de afaceri de peste 340.000 de lei în 2019, ultimul an despre care există date, rezultate în scădere cu circa 37% faţă de anul anterior, arată confidas.ro.