Retailerul Profi a deschis 16 magazine noi în februarie, accelerând uşor ritmul faţă de ianuarie. Compania şi-a propus pentru acest an circa 250 de magazine noi, un ritm similar celui din 2020

Autor: Cristina Roşca 03.03.2021

Lanţul de supermarketuri şi magazine de proximitate Profi, controlat de fondul de investiţii Mid Europa Partners, a deschis 31 de noi magazine în primele două luni din an, respectiv 15 unităţi în ianuarie şi 16 în februarie. Compania continuă astfel expansiunea accelerată începută încă de acum câţiva ani, oficialii retailerului afirmând recent că vor să menţină ritmul din 2020, ceea ce înseamnă undeva la 250 de magazine noi.

Spre comparaţie, doar anul trecut Profi a inaugurat 237 de magazine noi, încheiând 2020 cu 1.404 unităţi. Au fost totodată închise o serie de unităţi, însă oficialii companiei nu comunică cifrele privind acestea.

În 2020 compania a inaugurat mai puţine magazine decât şi-a bugetat iniţial, iar asta din cauza întârzierilor în obţinerea de autorizaţii, lucru influenţat de pandemia de COVID-19.