VIDEO. În această seară la ZF IT Generation: Stailer.ro atacă piaţa platformelor online pentru programări la saloanele de înfrumuseţare. “Noi venim cu experienţa unor afaceri de zeci şi sute de milioane de euro”, spun fondatorii

Autor: Adrian Seceleanu 02.03.2021

În această seară, la ZF IT Generation: un nou start-up atacă piaţa platformelor online pentru programări la saloanele de înfrumuseţare. Cum se diferenţiază? “Suntem o organizaţie de alt calibru în sensul că fondatorii acestui start-up au făcut afaceri de zeci de milioane de euro şi curând echipa va fi completată cu alţi oameni cheie care au afaceri anterioare de sute de milioane euro. Cred că asta arată foarte mult profesionalism. Pe de altă parte, celelalte companii din piaţă au abordat această nişă dintr-o perspectivă tehnologică - au creat un software pe care l-au vândut către saloane/stilişti şi au încasat o anumită sumă pentru furnizarea lui. Noi oferim însă acest soft gratuit şi monetizăm doar din furnizarea de clienţi noi către saloane. Aici ne diferenţiem de concurenţă care nu prea sau nu au făcut deloc reclamă către consumatori”, spune Andrei Ursachi, cofondator şi CEO Stailer.ro.

Urmăriţi întreaga emisiune în această seară de la ora 19.00 pe zf.ro sau pe pagina de Facebook ZF www.facebook.com/ziarulfinanciar