Cum apar blocuri „în buza“ podurilor şi pasajelor din Capitală? „Proprietarii caută optimizare, iar din acest motiv ajung să construiască la nivelul maxim admis“

Autor: Bogdan Alecu 03.03.2021

♦ Blocuri construite la limita bulevardelor sau în imediata proximitate a podurilor şi pasajelor reprezintă modul în care unii dezvoltatori au ales să construiască în ultimii ani în Capitală ♦ Bulevardul Pipera, pasajul Basarab sau mai nou podul Ciurel au atras în proximitate sute de noi locuinţe. Deşi promovate cu imagini în care apar spaţii verzi sau lacuri, acestea sunt „lipite“ de bulevarde intens circulate.

Vecinătatea unui bulevard intens circulat, situat la doar câţiva metri de blocuri nu îi împiedică pe dezvoltatori să ridice sute de locuinţe în zonă. Iar subiectul fierbinte al ultimelor zile, cel legat de PUZ-urile de sector, readuce în prim-plan modul în care s-a construit în Capitală în ultima perioadă.

„Din fotografia aeriană anexată reiese că unul dintre imobilele de locuinţe la care se face referire este situat în vecinătatea podului Ciurel, iar această zonă este reglementată de documentaţia de urbanism PUZ? Coor­donator Sector 6 Bucureşti aprobată prin hotărârile consiliului General al muni­cipiului Bucureşti, al cărui beneficiar este Primăria Sectorului 6“, au explicat reprezentanţii Primăriei Capitalei.