Producătorul local de medicamente Zentiva Bucureşti a urcat pe locul trei în clasamentul celor mai mari companii după vânzările din 2020

Autor: Georgiana Mihalache 04.03.2021

♦ În 2020, grupul Zentiva a finalizat achiziţia Alvogen la nivel internaţional, care a implicat şi producătorul Labormed în România ♦ Zentiva a crescut şi capacitatea de producţie pentru medicamente folosite în lupta cu noul coronavirus.

Strategia adoptată la debutul pandemiei, de creştere a capacităţii de producţie pentru medicamente cerute de pacienţi, a urcat producătorul local de medicamente Zentiva până pe locul al treilea în clasamentul celor mai mari companii de medicamente după vânzări din România, potrivit rapor­tului companiei de cercetare de piaţă Cegedim.

Astfel, evoluţia Zentiva este una semnificativă, mai ales după ce în 2019 compania ocupa locul 13 în acelaşi clasament.