Israelienii sunt la un pas distanţă de o viaţă normală: A început cea de a treia fază de relaxare a restricţiilor, după ce peste 50% din populaţie a fost vaccinată

Autor: Anamaria Cadis 08.03.2021

Israelul intră în cea de-a treia fază de relaxare şi s-au redeschis restaurantele, cafenelele, şcolile, sălile de sport şi cele destinate evenimentelor culturale.

În prima zi de ridicare a restricţiilor, unele dintre ele impuse chiar din luna septembrie a anului trecut, israelienii au ieşit în număr mare să ia masa în oraş.

Măsura este însă doar pentru oraşele cu o rată de infectare scăzută, iar în interior pot sta doar cei care deţin paşaportul verde.

De asemenea, numărul persoanelor în cadrul aceleiaşi unităţi este limitat, dar pentru proprietarii de restaurante este totuşi un pas uriaş.

Loel Miller este bucătar şef la un local şi este în culmea fericirii pentru că a revenit la serviciu. „Ne simţim foarte bine la redeschiderea restaurantului, suntem închişi de şase luni, ne simţim norocoşi că putem găzdui oameni din nou, le putem oferi mâncare excelentă, muzică excelentă”, spune acesta.

Relaxarea restricţiilor vine la mai puţin de trei săptămâni de la alegerile legislative.

Peste 52% din populaţia Israelului, de 9,3 milioane, a primit o doză şi aproape 40% din israelieni au primit rapelul.