Andrei Gemeneanu, managing partner al Morphosis Capital: Viteza e noua monedă în tranzacţiile de fuziuni şi achiziţii

Ziarul Financiar 08.03.2021

Modul în care se derulează tranzacţiile de fuziuni şi achiziţii (M&A) s-a schimbat semnificativ de la începutul pandemiei încoace. Am văzut modificări nu doar în numărul şi valoarea tranzacţiilor, dar şi în dinamica relaţiei vânzător-cumpărător, în aşteptările acestora, structura tranzacţiilor, ba chiar în comunicarea dintre părţi, termenul de ordine în ultimul an fiind „la distanţă‟, sunt de părere avocaţii Schoenherr şi Asociaţii SCA.

”Am discutat cu Andrei Gemeneanu, managing partner al Morphosis Capital, despre viziunea sa cu privire la modul în care părţile implicate în tranzacţiile de M&A îşi vor redefini strategia în lumea post-pandemică.Unul dintre foarte puţinele lucruri care nu s-a schimbat în peisajul M&A din ultimul an este faptul că investitorii de tip private equity (PE) au atât fonduri considerabile la dispoziţie, cât şi dorinţa de a le investi. Învăţând din lecţiile trecutului, fondurile PE vor să se asigure că profită de moment, continuând să încheie tranzacţii. Acest lucru este valabil şi în România, care a văzut un interes crescând din partea fondurilor de investiţii în ultimii ani”.

Confruntate cu provocările generate de criza medicală actuală şi de ramificaţiile ei în plan economic, prima reacţie a fondurilor PE a fost să ia măsuri active pentru a securiza poziţia companiilor existente în portofoliul lor. Odată ce acestea au fost puse la adăpost, s-a pus problema unor noi investiţii, iar fondurile au avut strategii variate în această privinţă.

„Noi am ales să ne lăsăm purtaţi de noua realitate şi să accelerăm ritmul investiţiilor. A doua noastră tranzacţie în România a fost realizată integral, de la cap la coadă, în timpul pandemiei‟, a spus Andrei Gemeneanu.

Cum întreprinderile mici şi mijlocii (SME) sunt companiile cele mai afectate în situaţii de criză, s-ar putea dovedi mai dificil ca înainte de pandemie pentru fondurile PE să identifice potenţialul ridicat de creştere. Companiile care s-au ridicat la înălţimea ocaziei sunt poziţionate mai bine acum, în ochii investitorilor PE. Acestea sunt, spune Andrei Gemeneanu „genul de companii cu care ne place să ne asociem‟.

Provocările în noul context M&A includ, spre exemplu, aspecte ce ţin de evaluarea afacerilor, deoarece volatilitatea pieţei face câştigurile istorice irelevante în încercarea de a anticipa veniturile viitoare ale unei companii. E de aşteptat ca soluţiile de alocare a riscurilor între cumpărători şi vânzători (de tipul earn-out), să devină tot mai populare.

Din perspectiva tranzacţiilor, este dificil de anticipat ce impact va avea acest context asupra dinamicii negocierilor. Vânzătorii vor fi mai presaţi să vândă, unii dintre ei fiind mai degrabă forţaţi, decât dornici să înceapă acest proces, însă este totodată posibil ca şi cumpărătorii să se confrunte cu presiunile generate de numărul mai mare de investitori interesaţi de aceeaşi companie.

În final, cum companiile au nevoie de capital mai degrabă mai curând decât mai târziu, este esenţial ca tranzacţiile să poată fi derulate cu rapiditate. Acest lucru este cu atât mai aplicabil în noul context, când toţi cei implicaţi – fondatori, investitori şi consultanţi – trebuie să ţină pasul cu ritmul alert al investiţiilor de tip PE.

În cazul Morphosis Capital, pandemia a dictat nevoia să îşi reconsidere procesele interne, pentru a găsi căi de a accelera tranzacţiile în care se implică. „Viteza este o monedă foarte importantă în tranzacţii, zilele acestea‟, concluzionează Andrei Gemeneanu.

Acesta este un moment bun pentru SME româneşti cu potenţial ridicat de creştere, care vor să continue dezvoltarea afacerii lor, să atragă investiţii de tip PE. Ca să îl cităm pe Andrei Gemeneanu, este cel mai bun moment pentru fondatori să „prioritizeze atragerea de capital, pentru a-şi transforma companiile în lideri în sectoarele lor‟. Şi asta, pentru că, probabil, modul în care se derulează tranzacţiile M&A nu a fost niciodată la un nivel de eficienţă mai ridicat ca acum, iar părţile, mai pregătite să se adapteze la noi provocări.

Notă: materialul de mai sus este un extras din interviul luat de avocatele Schoenherr şi Asociaţii SCA specializate în corporate/M&A Mădălina Neagu (partner) şi Cristina Enaga (senior attorney at law) lui Andrei Gemeneau (managing partner al Morphosis Capital) şi publicat în ediţia 2021 a anuarului roadmap, editat de Schoenherr la nivel regional.