Afaceri de la zero. Iuliana şi Răzvan Penciu au investit 35.000 de euro într-o prăvălie care le poartă numele. Ne dorim ca în trei ani să avem trei locaţii în Bucureşti şi să francizăm brandul

Autor: Alexandra Matei 09.03.2021

♦ Prăvălia Penciu este o afacere de familie deschisă în pandemie în Bucureşti de Iuliana şi Răzvan Penciu din dorinţa de a aduce la raft mici producători locali din toate colţurile ţării. „Ne-am propus să aducem mai aproape de bucureşteni produse tradiţionale româneşti“.

Iuliana şi Răzvan Penciu au deschis recent, într-un spaţiu de 80 de metri pătraţi din zona Iancului din Capi­tală, Prăvălia Penciu, în urma unei investiţii de 35.000 de euro, iar antre­prenorii aflaţi la început de drum au planuri mari cu băcănia care le poartă numele.

„Am avut de ales între a lua o franciză şi a începe de la zero un brand. Am ales să începem un brand. Ne dorim ca în maxim trei ani de zile să avem trei locaţii în Bucureşti şi să francizăm brandul“, a spus Iuliana Penciu, coproprietar al Prăvăliei Penciu.

Investiţia iniţială, de 35.000 de euro, a mers în mare parte către chirie, stocuri şi renovarea spaţiului. „Spaţiul l-am ales şi pentru că suprafaţa era destul de generoasă. Nu ne-am dorit un spaţiu mic ca în majoritatea băcăniilor din Bucureşti. Avem 80 de metri pătraţi.  Proximitatea contează foarte mult. În timpul săptămânii oa­menii sunt foarte aglomeraţi şi pot trece după serviciu pe la băcănie pentru a se apro­viziona“.

Pe rafturile Prăvăliei Pen­ciu peste 90% dintre produse sunt din România, multe tradi­ţionale româneşti. „Lucrăm cu 50 de producători. Avem un portofoliu de 600 de produse, însă ne dorim să-l extindem până la cel puţin 1.000 de produse“.

Printre produse se numără brânzeturi maturate, mezeluri afumate, produse din carmangerii tradiţionale, reţete tradiţionale de dulceaţă şi zacuscă, alimente din zona de panificaţie şi lactate, dar şi o selecţie de vinuri care nu se găsesc în retail, vinuri care pot fi găsite fie în băcănii, fie în HoReCa sau maga­zine spe­cializate. „Procesul de căutare a producătorilor este unul foarte îndelungat. Ca proces de selecţie, pe majoritatea i-am vizitat în anumite colţuri ale ţării, le-am testat produsele şi ulterior le-am adus în băcănie“. Produsele cele mai îndepărtate vin din Târgu-Mureş, Cluj, Sibiu. Din apropiere sunt pro­dusele din Odobeşti, Buzău, Tulcea sau Lieşti. Ca trafic, Prăvălia Penciu ajunge la 80 de clienţi în fiecare zi, iar bonul mediu ajunge în prezent la 40 de lei, ambiţia fondatorilor este de a ajunge la o medie de 140-160 de clienţi pe zi şi un bon mediu 60 de lei.

„Consumatorul nostru este unul educat, interesat de etichete curate, interesat de mâncarea sănătoasă şi nu este un cumpărător de mezeluri din supermarketuri. Totodată, este un consumator interesat să sprijine afacerile mici şi producătorii locali. Ne uităm destul de mult la oamenii care lucrează în corporaţii şi care seara se opresc la băcănie să cumpere câteva produse“.

Iuliana Penciu spune că piaţa băcăniilor din Bucureşti nu este acoperită, iar produsele din magazinele „din colţ“ şi cele din băcănii sunt foarte diferite.

„Atunci când vrei să mănânci sănătos sau să testezi un anumit vin, va trebui să mergi la băcănie. Consider că în fiecare cartier se poate deschide o băcănie. Noi suntem pe un trend ascendent din punct de vedere al cumpărătorilor. Există oameni interesaţi şi eu sunt convinsă că va creşte popularitatea băcăniilor“.

În Prăvălia Penciu lucrează trei angajaţi în prezent, iar portofoliul actual acoperă nevoia zilnică a unei familii. Fondatorii vor să adauge şi berea artizanală pe lista de produse şi spun că ar lista din aprilie şi 3-4 producători de bere. Totodată ei lucrează şi la site-ul Prăvăliei pentru a încerca să acopere şi zona de magazin online cu livrare în Bucureşti şi Ilfov.

„Principala noastră îngrijorare este legată de volumul de clienţi. Îngrijorarea vine de fapt din sezonalitatea industriei. Nu ne-am ales cel mai bun trimestru de a deschide o băcănie, dar am decis să o deschidem înainte de trimestrul 2, când vânzările ar trebui să crească“, spune Iuliana Penciu.

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero

♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.