ZF IT Generation. Cosmin Dumitrache, cofondator Medic Chat ia o finanţare de 250.000 de euro, condusă de Cleverage VC. „Vrem ca obţinerea unui sfat de la un medic să fie la fel de simplă ca a comanda un Uber“

Autor: Adrian Seceleanu 09.03.2021

„Am depăşit numărul de 54.000 de conturi, iar în 2020 cifra de afaceri a fost de 12 ori mai mare faţă de 2019.“

Start-up-ul de health-tech Medic Chat, care a dezvoltat aplicaţii mobile şi o platformă prin care utilizatorii pot cere sfaturi medicilor, a revenit după un an de zile în cadrul emisiunii ZF IT Generation, iar Cosmin Dumitrache, cofondator al proiectului, a povesit în cadrul rubricii Start-up update cum a evoluat businessul de atunci şi a oferit detalii în exclusivitate despre runda de finanţare aflată în plină derulare.

Discuţiile cu fondul de investiţii Cleverage, care conduce runda primită de Medic Chat, au fost iniţiate după ce anul trecut echipa ZF IT Generation a pus în legătură cele două părţi. La un an distanţă, discuţiile s-au concretizat într-o finanţare. „Voiam să vă mulţumesc pentru că data trecută prezenţa în emisiune ne-a ajutat să începem discuţii cu investitori. L-aţi avut şi pe Alex Popescu de la Cleverage în emisiune. După discuţii am căzut de acord să semnăm un acord de finanţare cu ei ca investitor principal. Acum demarăm o campanie pe Seedblink, care va începe în data de 9 martie, suma totală a rundei va fi de 250.000 de euro iar din această sumă o treime vor fi asiguraţi de Cleverage, mai avem şi un angel investor din SUA. Restul sumei va fi ridicată prin platforma de crowdfunding“, a declarat în cadrul ZF IT Generation Cosmin Dumitrache, cofondator al Medic Chat.

El a explicat că aplicaţia îşi propune să simplifice procesul de a obţine un sfat de la un doctor la fel de tare pe cât au făcut-o alte start-up-uri precum Uber sau Airbnb în industriile în care acestea activează. „Medic Chat este o aplicaţie şi platormă prin care oricine poate să acceseze rapid şi uşor sfatul unor doctori de top din întreaga ţară. Accesarea sfatului unui doctor este de regulă un proces dificil, mănâncă mult timp şi mulţi bani - noi vrem să facem acest lucru la fel de simplu ca a comanda un Glovo sau a lua un Uber sau a rezerva o cazare pe Airbnb. Avem peste 200 de doctori înscrişi, acoperim 40 de specialităţi medicale, asta încercăm noi să facem un pic diferit faţă de alţi jucători din piaţă, încercăm să oferim o selecţie foarte mare de doctori de specialitate. Am depăşit numărul de 54.000 de conturi iar în 2020 cifra de afaceri a fost de 12 ori mai mare faţă de 2019. Deci a fost o creştere destul de accelerată anul trecut.“

Banii din această rundă urmează să fie utilizaţi şi pentru a ieşi pe pieţele internaţionale, deschizând drumul pentru o viitoare nouă rundă de finanţare, a explicat Dumitrache. „Această rundă este o rundă pentru a valida că putem să intrăm pe pieţe internaţionale, lucru care este de multe ori dificil“.

“Cu aceste date pe care le vom culege, aceste date de validare a pieţei, ne vom putea duce la un investitor căruia să-i demonstrăm c ă modelul nostru funcţionează şi asta va debloca probabil o investiţie mult mai mare, poate de zece ori mai mare decât este acum pentru o creştere accelerată pe alte pieţe. Estimarea noastră este că în aproximativ doi ani vom organiza o nouă rundă de finanţare. Ţinta noastră este de a creşte de 4-5 ori pe an.”