Patru din zece antreprenori cred că evoluţia mediului de afaceri va fi una nefavorabilă dezvoltării afacerilor în anul 2021. „În ceea ce priveşte numărul de angajaţi, cifra de afaceri şi salariile, asistăm la o stagnare. Numai doi din zece întreprinzători consideră că în 2021 vor avea o creştere a cifrei de afaceri.“

Autor: Ramona Cornea 09.03.2021

Patru din zece antreprenori consideră că evoluţia dezvoltării afacerilor în anul 2021 va fi nefavorabilă dezvoltării afacerilor, conform unui sondaj realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Astfel, întrebaţi despre cum va evolua mediul economic în anul 2021, 41,8% din antreprenori au spus ca evoluţia va fi una neutră, 41,4% dintre ei au spus că evoluţia va fi una nefavorabilă dezvoltării afacerii, iar 16,7% consideră că va evoluţia va fi una favorabilă dezvoltării afacerii.

„În anul 2021, mediul de afaceri îşi pro­pune să menţină activitatea, respectiv sala­riile şi numărul de angajaţi la nivelul anului 2020. Foarte puţini îşi propun o creş­tere sau o dezvoltare în următoarea per­i­oa­dă“, a spus Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR, în cadrul unei conferinţe de presă.