Reţeaua Regina Maria raportează o cifră de afaceri de 237 mil. euro în 2020, plus 27%. Fady Chreih, CEO: „Ne-am bugetat în continuare o creştere de 20%, organică şi din achiziţii“
♦ Investiţiile reţelei Regina Maria în 2020 au fost de 20 mil. euro doar în extinderea capacităţii spitalelor şi în infrastructura medicală ♦ Diviziile de laboratoare şi de abonamente medicale au fost locomotiva operatorului privat în 2020 ♦ Grupul angajează 7.000 de persoane, dintre care 2.000 de oameni sunt colaboratori.
Reţeaua Regina Maria, deţinută de fondul de investiţii Mid Europa Partners, a înregistrat o creştere de 27% a cifrei de afaceri în 2020 faţă de anul anterior, ceea ce a dus afacerile consolidate ale reţelei la 237 mil. euro, din informaţiile oferite de Fady Chreih, CEO al reţeţelei Regina Maria, în cadrul emisiunii ZF Live.
„Este o piaţă nedeservită, momentan nu putem atinge cererea pe care o avem. Nevoia de infrastructură medicală, adaptată, e una foarte mare. Am crescut cu 27%, neaşteptat şi pentru noi. Ne-am bugetat în continuare o creştere de 20%, aşa că sperăm să ajungem la peste 260 mil. euro anul acesta. Majoritar este creştere organică. Avem în pipeline nişte achiziţii“, a spus Fady Chreih, CEO al reţelei Regina Maria în cadrul emisiunii ZF Live.