Leonardo Badea, viceguvernator BNR: Domeniul agroalimentar- element cheie al dezvoltării economice a României
In Romania, cultivarea pământului şi prelucrarea roadelor sale a avut mereu o importanţă semnificativă la nivel economic şi social. O dată cu revenirea la modelul de economie de piaţă competitivă în anii `90, din cauza nivelului insuficient al capitalului privat local şi al sprijinului politicilor publice, competitivitatea sectorului agroalimentar a rămas deficitară în raport cu oferta externă. Pe de altă parte, consumul intern a avut o sporit cu o amploare semnificativă constituind pe parcursul majorităţii timpului partea cea mai importantă a modelului local de creştere economică şi fiind adesea stimulat de politicile fiscale.
Astfel, prin mecanismele fireşti de piaţă, cererea internă în creştere de produse agroalimentare şi-a găsit într-o proporţie tot mai mare satisfacere prin oferta externă, mai competitivă (prin preţ ori calitate) sau pur şi simplu pentru că aceasta a reuşit o bună perioadă de timp să ajungă mai uşor pe rafturile supermarket-urilor (parte a unui model comercial care pentru o bună perioadă de timp a constituit şi încă mai constituie cu un impact atenuat, o dificultate pentru producătorii locali cărora le-a fost mai greu să se integreze în lanţurile de aprovizionare ce sunt parte a integrantă a modelului de afaceri al acestor platforme de comerţ).
Rezultatul funcţionării acestor mecanisme de piaţă fără o corecţie necesară (sau în condiţiile unui sprijin insuficient al producătorilor locali) din partea politicilor publice, a făcut ca în timp să se acumuleze vulnerabilităţi provenind din acest sector, precum un dezechilibru structural al balanţei comerciale cu bunuri agroalimentare şi o dependenţă alimentară în creştere a consumatorilor locali faţă de producători externi şi lungi lanţuri de aprovizionare.
Cumulat pentru anul 2019 deficitul balanţei comerciale provenind din comerţul cu bunuri a fost de circa 82,1 miliarde de lei din care deficitul comercial cu produse din cadrul primelor patru grupe de bunuri conform nomenclatorului combinat a fost de aproximativ 5,9 miliarde de lei (I. Animale vii şi produse animale; II. Produse vegetale; III. Grăsimi şi uleiuri animale sau vegetale; IV. Produse alimentare, băuturi şi tutun).
Pentru primele 11 luni ale anului 2020 deficitul comercial cu produse din cadrul aceloraşi prime patru grupe reprezentative din cadrul nomenclatorului combinat a urcat la aproape 9 miliarde de lei adică peste 11,3% din deficitul total al comerţului cu bunuri aferent perioadei (79,5 miliarde de lei). Aşadar, în contextul crizei generate de pandemia COVID-19 această vulnerabilitate s-a accentuat iar efectele ei negative este de aşteptat să continue să se amplifice şi pe parcursul anului 2021 în contextul pierderii importante de producţie agricolă cauzată de secetă ce a provocat dificultăţi financiare importante fermierilor, care se adaugă celor generate de pandemie.
Evident, contribuţia sectorului agroalimentar la bunăstarea societăţii nu se limitează la menţinerea echilibrului în activitatea de comerţ exterior deşi acesta este unul foarte important. De la agricultură şi de la industria alimentară societatea doreşte mai multe locuri de muncă, creştere economică şi o mai bună protecţie a mediului (ca de la orice alte sectoare ale economiei), dar şi alimente sănătoase şi nutriţionale şi un echilibru teritorial care să nu lase regiuni în urmă.
Trebuie să creăm mai multe locuri de muncă şi să creştem economic, dar o parte din provocări sunt generate de faptul că, în special, agricultura pierde locuri de muncă şi este confruntată cu evoluţii ciclice aflate în strânsă legătură cu modificările pe termen lung privind regimul termic şi cel al precipitaţiilor. De asemenea, este încă semnificativ expusă riscurilor generate de evoluţiile climatice în continuare foarte greu de gestionat prin instrumentele clasice (asigurare, tranzacţii financiare).
Totuşi, aceasta nu este o soartă ireversibilă. Este posibil, să readucem sectorul agroalimentare pe o cale de ameliorare a competitivităţii şi de contribuţie mai stabilă şi mai sustenabilă la creşterea economică, inclusiv pentru îmbunătăţirea echilibrului extern. Pentru a ajunge acolo avem nevoie de un mix adecvat de politici, faţă de care există deja propuneri la care mă voi referi ulterior.
Creşterea economică şi a numărului de locuri de muncă implică anterior acestora un efort pentru productivitate crescută şi competitivitate sporită. O producţie în creştere cu cheltuieli mai puţine nu trebuie neapărat să conducă reducerea locurilor de muncă (de exemplu ca efect al investiţiilor în tehnologii şi echipamente avansate), deoarece creşterea în întregul sector poate crea mai multe locuri de muncă decât cele care sunt redundante.
Trebuie să avem pe agenda noastră în mod prioritar o dezvoltare sustenabilă care urmăreşte protejarea mediului. Avem nevoie de mai puţină poluare a apei din nutrienţi şi pesticide, pentru a opri degradarea solului, pentru a avea mai puţine efecte negative ale pesticidelor asupra biodiversităţii şi pentru a răspunde mai bine cererii externe şi externe care în ultimii ani se axează tot mai mult pe produse bio. Acest efort este susţinut şi de politica la nivel european care a creat facilităţi pentru dezvoltarea agriculturii ecologice pe care poate le-am putea fructifica mai bine în viitor decât am reuşit până acum.
Totodată, avem nevoie de echilibru teritorial, pentru că societatea modernă nu mai acceptă ca regiunile mai fragile din perspectiva resurselor şi mai puţin dezvoltate să ajungă în situaţia declinului economic şi a abandonului demografic. Dar cheia pentru aceasta sunt investiţiile: începând cu cele în educaţie şi formare a (viitoarei) forţe de muncă adecvat calificate şi până la cele în echipamente şi în infrastructură.
Băncile, IFN şi fondurile de garantare a creditelor ar putea ajuta mai mult firmele din sectorul agroalimentar să creeze valoare adăugată superioară. În timp ce creditarea agriculturii a avut un trend crescător în ultima perioadă, creditarea industriei alimentare a scăzut relativ semnificativ în ultimii ani. Mai mult, în ambele sectoare, finanţarea a fost acordată preponderent pentru nevoi de trezorerie, creditarea proiectelor de investiţii fiind minoritară (şi în scădere accentuată pentru firmele din industria alimentară).
Conform răspunsurilor oferite de-a lungul timpului la chestionarul periodic derulat de BNR privind creditarea companiilor nefinanciare şi a populaţiei (https://www.bnr.ro/Publicatii-periodice-204.aspx#Sondaj) se poate observa că în perioada pandemiei (ultimele trei trimestre ale anului trecut) agricultura şi piscicultura au fost singurele sectoare principale de activitate faţă de care băncile nu au perceput o creştere a riscului de credit, ceea ce înseamnă că şi probabil există în continuare disponibilitate din partea acestora pentru a menţine sprijinul financiar pentru ieşirea din criză şi dezvoltarea ulterioară a firmelor din aceste domenii.
Desigur, profitabilitatea în condiţii normale a firmelor din domeniul agriculturii nu este printre cele mai ridicate, comparativ cu celelalte sectoare de activitate, aşa cum o arată datele disponibile public pe site-ul Ministerului Finanţelor. O medie a rentabilităţii activelor calculată pe baza acestora plasează companiile din agricultură la un nivel de circa 5,38% în anul 2019 (anterior crizei) la aproape jumătate faţă de sectorul construcţiilor dar totuşi mai mult decât dublu faţă de cel al utilităţilor. Aceasta arată că, având în vedere perspectivele importante de viitor ale acestui sector, există cu siguranţă o bază sustenabilă pentru sporirea eficienţei şi rentabilităţii activităţilor din agricultură prin investiţii.
Una dintre principalele cauze ale variabilităţii performanţei firmelor din agricultură este dată de volatilitatea preţurilor produselor agricole care s-a amplificat ca urmare a unei mai mari deschideri şi integrării cu pieţele internaţionale. Schimbările climatice au dus, de asemenea, la o frecvenţă mai mare a evenimentelor extreme, care au un impact asupra producţiei şi pieţelor şi contribuie la volatilitatea crescută. Totuşi în România că în medie rentabilitatea activelor firmelor din acest sector nu a avut în ultimii cinci ani fluctuaţii extreme, ci a variat între un minim de 3,66% în anul 2015 (un an slab din perspectiva profitabilităţii pentru toate sectoarele de activitate) şi un maxim de 7,34% în anul 2017 (date MFP, calcule BNR).
În contextul celor de mai sus, creditarea acordată de bănci şi IFN-uri pentru sectorul agroalimentare s-a majorat în ultimii 6 ani dar nu într-un ritm foarte accelerat. Valoarea cumulată a expunerilor celor două categorii de finanţatori faţă de firmele din acest sector s-a majorat cu aproximativ 31% de la circa 17,5 miliarde lei în decembrie 2015 la peste 23 de miliarde lei în decembrie 2020, iar în perioada de pandemie a urcat cu aproximativ 6,8% (decembrie faţă de martie 2020). Din statistici se poate observa că ponderea cea mai mare o au finanţările acordate firmelor din domeniul cultivării plantelor nepermanente (36% din total în decembrie 2020, preponderent pentru culturi de cereale), pe locul doi fiind cele din domeniul creşterii animalelor (13% din total în decembrie 2020). Expunerile băncilor faţă de firmele din domeniul fabricării conservelor, alimentelor sau băuturilor cu grad mai ridicat de procesare sunt mai reduse, cumulând împreună circa 41% din total în decembrie 2020.
Există o eterogenitate foarte mare a sănătăţii financiare a firmelor din domeniul agroalimentar care frânează dezvoltarea creditării faţă de acest sector şi arată că măsurile propuse pentru aceste sectoare ar trebui să fie ţintite, cu atât mai mult în condiţiile în care constrângerile privind alocările din resursele bugetare cresc. În plus, dimensiunea contează considerabil în acest domeniu. Cele mai multe firme cu activitate agroalimentară sunt microîntreprinderi şi de-a lungul anilor nu au reuşit să treacă într-o grupă superioară de dimensiune.
Agricultura a fost anul trecut în atenţia Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM). Comitetul a considerat că importurile de produse alimentare semnificativ mai mari ca exporturile au generat o vulnerabilitate, cu posibil potenţial sistemic, din cel puţin două motive: (i) experienţa altor ţări arată o relaţie strânsă între deteriorarea deficitului de cont curent şi declanşarea unei crize financiare sau de balanţă de plăţi şi (ii) în lumina lecţiilor crizei generate de actuala criză sanitară, asigurarea securităţii alimentare devine prioritară. CNSM a invitat specialişti din Guvern, BNR, bănci, Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România, asociaţii private de profil, autorităţi guvernamentale etc. să facă parte dintr-un Grup de lucru care să aprofundeze problema şi să identifice posibile soluţii. Analiza elaborată în cadrul acestui Grup de lucru, precum şi recomandările propuse, au fost aprobate de către toţi reprezentanţii din CNSM ai Guvernului, BNR şi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară, fără excepţie. Această unanimitate poate ajuta la implementarea proiectului. CNSM a emis în luna iulie 2020 o recomandare către Guvern şi către Banca Naţională a României, conţinând 10 propuneri de soluţii şi încă aproape 50 de posibile măsuri pe care autorităţile sunt încurajate să le analizeze (toate materialele sunt publice, disponibile pe site-ul CNSM, http://www.cnsmro.ro/publicatii/studii-si-analize/).
Multe dintre soluţii ar putea părea provocatoare, având în vedere trăsăturile agriculturii din România care a rămas în bună parte la nivelul fermelor de subzistenţă, dependente de evoluţiile climatice, cu productivitate semnificativ sub cea europeană şi generatoare de valoare adăugată redusă. Recomandările CNSM sunt însă în linie cu agenda europeană a sectorului agroalimentar, care alocă bugete tot mai consistente pentru digitalizare, dezvoltare inovativă şi protejarea mediului.
De altfel, prima recomandare are în vedere creşterea accentului asupra dezvoltării unei economii verzi, mai prietenoase cu mediul. Uniunea Europeană alocă fonduri extrem de importante acestui obiectiv, iar domeniul agroalimentar din România se poate califica relativ uşor cerinţelor. Statisticile europene au identificat agricultura României printre sectoarele fruntaşe în emisia de CO2 sau alte gaze de seră. Recomandarea CNSM a fost ca Guvernul, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), să dezvolte şi să bugeteze cu prioritate programe în sumă de minim 9,4 mld euro care să implementeze strategia UE de diminuare a riscului climatic (”De la Fermă la Furculiţă”), în linie şi cu obiectivele specifice schimbărilor climatice din viitoarea Politică Agricolă Comună. Este recomandat ca aceste programe să fie dezvoltate astfel încât să faciliteze şi finanţarea verde. De altfel, multe ţări din regiune (Polonia, Ungaria, Slovenia etc.) au emis deja asemenea obligaţiuni verzi, multe emisiuni fiind realizate chiar de guverne.
Tehnologizarea amplă a sectorului agroalimentar este o altă recomandare CNSM. Subiectul, de asemenea, se află în topul agendei europene şi fonduri semnificative vor fi alocate în anii următori pentru implementare. România ar putea beneficia considerabil din această aliniere la priorităţile europene, din cel puţin două motive. În primul rând, România se plasează pe poziţii dezavantajoase la nivel european în domeniul inovaţiei (inclusiv în agricultură), astfel că orice progres este binevenit. De exemplu, doar 1 la sută din firmele activând în sectorul agroalimentar folosesc roboţi industriali (la cealaltă extremă se află Olanda cu 22 la sută şi Suedia cu 31 la sută). În al doilea rând, România are multe puncte forte pentru a trece la utilizarea pe scară largă a tehnologiilor digitale în agricultură şi industria alimentară: infrastructura de telecomunicaţii, implicit acces bun la internet, numeroşi specialişti IT, atitudine în general favorabilă a firmelor şi populaţiei în asimilarea tehnologiilor digitale. De altfel, tehnologiile digitale ar putea compensa o parte din dezavantajul fragmentării pronunţată a terenurilor agricole din România (de departe, cea mai ridicată din UE). Recomandarea CNSM este ca Guvernul, prin MADR, să dezvolte şi să bugeteze cu prioritate programe în sumă de minim 0,5 mld euro care să utilizeze potenţialul oferit de tehnologiile digitale, în conformitate cu declaraţia de cooperare „Un viitor digital inteligent şi durabil pentru agricultura europeană şi zonele rurale”.
Nevoile de finanţare rămân ridicate, iar pentru o mai bună satisfacere a acestora, recomandările CNSM se adresează atât Guvernului, cât şi BNR. În primul rând, Guvernul, prin MADR şi MFP, să se implice în creşterea rolului fondurilor de garantare a creditelor pentru susţinerea firmelor din agricultură şi din sectorul industriei alimentare (majorarea fluxului de garanţii cu minim 5 mld lei până în anul 2023). În prezent, fondurile de garantare a creditelor au o expunere de 6 la sută pe agricultură şi 2 la sută pe industria alimentară. În al doilea rând, se recomandă BNR să disemineze periodic date statistice suplimentare pentru îmbunătăţirea accesului la finanţare al firmelor din domeniul agroalimentar. În al treilea rând, Guvernul este aşteptat să revizuiască mecanismului certificatelor de depozit, prin dialog strâns cu instituţiile de credit şi asociaţiile de profil.
Problema eterogeneităţii mari în performanţă şi a dimensiunii reduse a firmelor din domeniul agriculturii a condus la două recomandări. În primul rând, a fost creată o metodologie transparentă (publicată pe site-ul CNSM) pentru identificarea potenţialelor firme-campion în domeniul agroalimentar, firme care au potenţial să crească sustenabil. La o primă simulare, rularea metodologiei a identificat aproape 500 de firme (din cele circa 33.000 de companii din sectorul agroalimentar), majoritatea covârşitoare având capital autohton, care ar putea fi mai mult în vizorul autorităţilor sau al creditorilor. Se recomandă BNR să revizuiască periodic această metodologie, în funcţie de rezultate. În al doilea rând, CNSM recomandă punctarea sensibil suplimentară în orice schemă de sprijin oferită de autorităţi (ajutoare de stat, garanţii provenind de la fondurile de garantare a creditelor, finanţări prin fonduri europene, promovare investiţii, exporturi etc.) a firmelor care: (i) creează lanţuri alimentare, (ii) generează clustere locale, (iii) produc bunuri ecologice, (iv) produc bunuri care se află în Top 10 importuri bunuri agroalimentare, (v) se află în lista potenţialilor campioni naţionali, (vi) au un rol activ în cadrul programelor create pentru atingerea obiectivelor din declaraţia ”Un viitor digital inteligent şi durabil pentru agricultura europeană şi zonele rurale” sau care adoptă pe scară largă tehnologii digitale, respectiv care (vii) au un rol activ în cadrul programelor create pentru atingerea obiectivelor din Strategia UE ”De la fermă la furculiţă” sau care contribuie la realizarea agendei schimbărilor climatice în domeniul agriculturii.
Nu în ultimul rând, CNSM recomandă Guvernului ca în măsurile luate accentul să fie mai mult pe calitate. Îmbunătăţirea legislaţiei privind certificarea şi promovarea produselor agroalimentare sau implementarea de strategii pentru promovarea produselor alimentare de calitate, inclusiv prin creşterea rolului schemelor de calitate, reprezintă recomandări adresate Guvernului pentru ameliorarea calităţii. În cazul în care produsele industriei autohtone îndeplinesc aceste standarde de calitate, autorităţile să promoveze cu precădere respectivele bunuri.
Suplimentar, pe lângă recomandările menţionate, CNSM propune şi alte aproape 50 de măsuri pe care autorităţile sunt încurajate să le implementeze. Aceste măsuri au în vedere şapte categorii de obiective: (i) reforme structurale, (ii) stimularea exporturilor, (iii) creşterea valorii adăugate, (iv) ameliorarea inovaţiei, (v) creşterea calităţii, (vi) diseminare suplimentară de date statistice şi (vii) acces mai bun la finanţare.
BNR contribuie la efortul implementării recomandărilor CNSM dar sarcina cea mai grea revine Guvernului. Elaborarea de proiecte în sumă de aproape 10 mld euro, revizuirea activităţii fondurilor de garantare a creditelor pentru ca fluxul finanţărilor către firmele din domeniul agroalimentar să crească cu minim 5 mld lei, elaborarea de strategii sau de propuneri privind amendarea diverselor acte normative etc. sunt sarcini dificile. Sunt însă premise ca şi restul recomandărilor CNSM de diminuare a vulnerabilităţilor provenind din creşterea deficitului balanţei comerciale cu produse agroalimentare să fie îndeplinite integral şi la timp. În primul rând, experienţa Grupului de lucru CNSM arată că există expertiză în rândul autorităţilor pentru îndeplinirea recomandărilor menţionate. Elementul cheie este ca acest subiect să fie prioritar pe agenda autorităţilor, astfel încât acestea să aloce resursele umane şi de timp necesare. În al doilea rând, există interes din partea asociaţiilor private de profil, a instituţiilor de credit etc., de a aloca resurse umane, financiare şi de timp pentru a sprijini autorităţile în acest demers.
Evident, nu există un răspuns unic la provocările de competitivitate şi dezvoltare în domeniul agroalimentar, a căror soluţionare ar conduce la efecte pozitive în lanţ atât din perspectiva macrostabilităţii cât şi a dezvoltării economice în general şi a bunăstării populaţiei. De aceea iniţiativa CNSM unanim îmbrăţişată de cele mai importante categorii de actori cu relevanţă în acest domeniu propune un set echilibrat de măsuri. Acestea vin să suplinească o abordare din păcate destul de fragmentată în prezent (pentru că alte măsuri şi programe existau şi anterior demersului CNSM). Este nevoie aşadar de o abordare cu adevărat strategică şi pe cât posibil mai unitară care să prevină risipirea resurselor şi concentrarea eforturilor, ceea ce în opinia mea este unul dintre meritele pachetului de recomandări ale CNSM.
În al doilea rând, coerenţa este esenţială. Prin urmare, este foarte important să găsim moduri în care putem îmbunătăţi guvernanţa pentru a mobiliza instrumentele necesare la nivel local, pentru a dezvolta proiecte cu adevărat fezabile economic şi pentru a sprijini efortul de creştere la nivelul tuturor regiunilor.
În condiţiile globalizării economiilor naţionale, a situaţiei macroeconomice actuale ce necesită o ieşire cât mai rapidă şi sustenabilă din criză pandemică care să conducă la ameliorarea vulnerabilităţilor existente, dar şi ca urmare a necesităţii de a îmbunătăţi calitatea vieţii populaţiei, este necesar să avem în permanenţă în vedere şi să sprijinim prin politici publice înţelepte şi echilibrate cele trei obiective foarte importante ale sectorului agroalimentar naţional: 1.asigurarea suveranităţii alimentare a ţării pe baza substituirii importurilor; 2.îmbunătăţirea calităţii şi competitivităţii produselor agricole interne; 3.asigurarea unui nivel ridicat de trai în zona rurală prin baza dezvoltarea socio-economică a tuturor regiunilor şi reducerea disparităţilor dintre acestea.
Toate aceste lucruri, ne obligă să urmărim nu doar prezentarea problematicii induse de necesitatea dezvoltării sectorului agroalimentar dar şi modul eficient în care soluţiile (multe dintre ele fiind deja discutate şi cunoscute în spaţiul public) sunt puse în practică. Capacitatea unei ţări de a progresa este legată în mod clar de modul în care poate să pună în practică şi cu rezultate rapide politicile publice sectoriale, care să realizeze o dezvoltare constantă. Deloc simplu, acest fapt este provocarea noastră într-o lume dinamică, în care flexibilitatea şi inovaţia reprezintă premise necesare, dar nu si suficiente, pentru reuşită.