Studiu: Procentul românilor dispuşi să se plece la muncă în străinătate a ajuns la 33% în 2020, în scădere cu 22 de puncte procentuale faţă de 2018

Autor: Ramona Cornea 14.03.2021

Media globală a cetăţenilor dispuşi să plece la muncă în străinătate a ajuns la 50% în 2020, în scădere cu 6,7 puncte procentuale comparativ cu 2018.

Procentul românilor dispuşi să se plece la muncă în străinătate a ajuns la 33% în 2020, în scădere cu 22 de puncte procentuale, de la 55% în 2018, conform studiului Decoding Global Talent, Onsite and Virtual realizat la nivel global de Boston Consulting Group (BCG) şi platforma recrutare online BestJobs.eu.

„Restricţiile de călătorie care au apărut şi au dispărut în timpul pandemiei au avut în mod clar un impact asupra atitudinilor oa­me­nilor. Dorinţa de relocare a fost, de ase­menea, afectată de tendinţa către munca la distanţă. De exemplu, în unele cazuri, anga­jatorii străini au fost dispuşi să ofere soli­citan­ţilor un loc de muncă fără a le cere să lucreze în niciun birou al companiei. Pentru a obţine beneficiile unui loc de muncă străin fără a fi nevoie să vă mutaţi, poate fi, pentru unii oameni, cea mai bună opţiune dintre toate“, scrie studiul citat.  Dorinţa românilor de a-şi muta locul de mun­că în străinătate a înregistrat un procent de 33% în 2020, în scădere bruscă de la 55% în 2018, ultima dată când BCG şi BestJobs au realizat sondajul şi, respectiv, 81% în 2014.