(P) World Vision România face cronologia unui an de la prima zi de şcoală online: Elevii fără acces la educaţie au pierdut deja 24 de săptămâni de şcoală

Autor: Publicitate 11.03.2021

La un an de la prima zi în care şcolile din România s-au închis şi educaţia s-a transferat în online, aproape un milion de copii înscrişi în învăţământul preuniversitar din mediul rural se află în faţa unui moment critic, conform organizaţiei World Vision România. Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să continuăm să intervenim cu măsuri reale pentru ca aceşti copii să depăşească pierderile de învăţare acumulate în perioada în care orele s-au desfăşurat online. În caz contrar, vom asista, cel mai probabil, la creşterea spectaculoasă a abandonului şcolar şi, în viitor, la rate-record ale şomajului.

Cifrele ultimelor 12 luni din sistemul românesc de învăţământ arată astfel:

 

Aceste date nu surprind însă costurile umane ale pandemiei. Sunt copii care au învăţat în condiţii precare, în frig, fără niciun fel de resurse. Copii care au folosit telefoane de împrumut ca să transcrie exerciţii şi apoi să pozeze pagini cu rezolvări. Copii care nu au putut cere ajutorul nimănui la teme. Copii care şi-au făcut temele pe burta goală.

Ca răspuns de urgenţă la această criză, World Vision România a realocat fonduri pentru a susţine peste 24.000 de copii cu alimente, produse de igienă, burse şi programe de educaţie remedială, pentru ca aceştia să recupereze materia. Peste 5.000 de copiii au primit tablete şi dispozitive digitale pentru învăţa online, iar 4.000 de elevi susţinuţi de World Vision au recuperat, în ore ţinute în curtea şcolii, o parte din materia pierdută.

Acesta este tabloul general al învăţământului din România: cu decalaje în creştere între învăţământul de la oraş şi cel din mediul rural, între cei care au şi cei care nu au acces la resurse, decalaje care practic condamnă aproape un milion de copii la o bătălie pentru viitor în care pornesc cu şanse în minus. Şi pe care o pot pierde, dacă nu intervenim cât mai repede şi cât mai adaptat nevoilor fiecărui copil”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

 

Partener media: Dentsu