BCE va accelera achiziţiile de obligaţiuni pentru a ţine jos costurile de finanţare pentru guverne

Autor: Bogdan Cojocaru 12.03.2021

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat că se aşteaptă să-şi majoreze „semnificativ“ ritmul achiziţiilor de obligaţiuni în trimestrul următor, după ce randamentele titlurilor guvernamentale din zona euro au crescut în ultima lună, scrie CNBC. Instituţia a optat ieri să lase Programul de Achiziţii de Urgenţă în Pandemie, sau PEPP, la volumul său actual.

„Pe baza unei evaluări comune a condiţiilor de finanţare şi a perspectivelor inflaţiei, consiliul guvernatorilor se aşteaptă ca achiziţiile în cadrul PEPP în următorul trimestru să se desfăşoare într-un ritm semnificativ mai mare decât în primele luni ale acestui an“, se arată într-un comunicat al BCE.

Ca răspuns la anunţ, randamentele obligaţiunilor din zona euro au scăzut, ceea ce înseamnă costuri de finanţare mai mici. Schema PEPP a fost introdusă în martie 2020 ca scut contra pandemiei şi este în prezent programată să dureze până în martie 2022. Limita actuală a achiziţiilor este de 1.850 de miliarde de euro. Yieldurile obligaţiunilor din zona euro au crescut din februarie, antrenate în urcuşul celor  din Statele Unite, unde preşedintele Joe Biden a anunţat un plan masiv de stimulare fiscală. Există temeri că randamentele în creştere ar putea deraia redresarea economică din Europa prin creşterea costurilor împrumuturilor. Tot ieri, banca centrală a zonei euro a ales să menţină dobânzile de politică monetară, aflate la minime istorice.