Salariul mediu net din ianuarie a fost de 3.395 lei, cu 6,5% mai mare faţă de ianuarie 2020, dar cu 6,2% mai mic comparativ cu nivelul din decembrie 2020

Autor: Cristina Bellu 12.03.2021

Salariul mediu net s-a majorat în ianuarie cu 6,5% faţă de perioada similară din 2020, ajungând la 3.395 lei, dar a scăzut cu 6,2% faţă de nivelul  înregistrat în decembrie 2020, arată datele transmise vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

“În ianuarie, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut faţă de luna precedentă ca urmare a acordării în luna decembrie 2020 de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna ianuarie au fost mai mici comparativ cu luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producţie ori încasărilor mai mici, cât şi a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice”, notează raportul INS.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice, cu 8.107 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, cu 1.732 lei.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost înregistrate în intermedieri financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii, fabricarea produselor din tutun, transporturi pe apă, alte activităţi extractive, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, industria metalurgică, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, unde scăderile au fost cuprinse între 16% şi 24%.

Creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au înregistrat în sectorul extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (plus 5,4%), ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime anuale sau pentru performanţe deosebite) şi în hoteluri şi restaurante (plus 2,8%), respectiv în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (plus 2,1%), ca urmare a reluării activităţii anumitor agenţi economici, aplicării prevederilor legale, încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), precum şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, arată datele INS.

În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă  în sănătate şi asistenţă socială (-2,6%), în administraţie publică (-1,3%), respectiv în învăţământ (-1,1%).

(Sursa: INS)

La nivelul întregii economii, în luna ianuarie 2021, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.549 lei, cu 357 lei (minus 6,0%) mai mic decât în luna decembrie 2020.

Pentru luna ianuarie 2021, indicele câştigului salarial real a fost 103,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi de 92,6% faţă decembrie 2020.