Timiş: Şase maşini implicate într-un accident pe A1

Autor: Petru Mazilu 13.03.2021

Patru maşini şi două autospeciale au fost implicate într-un accident produs pe Autostrada A1, în judeţul Timiş. Două persoane au fost rănite şi au primit îngrijiri medicale la faţa locului.

Incidentul a fost anunţat la 112, iar la faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autosanitară SMURD şi o ambulanţă SAJ.

Potrivit anchetatorilor, accidentul a avut loc sâmbătă, pe autostrada A1, la kilometrul 515, pe sensul de deplasare Orţişoara - Giarmata.

În accident au fost implicate două autoutilitare şi patru autoturisme. În maşini se aflau şapte persoane, iar două dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale. Victimele au refuzat să fie transportate la spital.