Florentina Munteanu, Partener Reff & Asociaţii & Deloitte Legal, şi Monica Ţariuc, Senior Manager, Global Employer Services, Deloitte România: Acum - un articol despre schimbare, flexibilitate şi libertate în viaţa profesională

Ziarul Financiar 09.04.2021

Cea mai recentă ediţie a raportului global Deloitte Millennial Survey este intitulată „Generaţiile rezistente deţin cheia pentru crearea unei normalităţi mai bune“. Una dintre concluziile principale se referă la aspectele pozitive pe care le-am descoperit cu toţii în pandemie despre noi înşine şi despre lumea în care trăim: planeta are capacitatea de a se vindeca, mediul de afaceri se poate adapta mai rapid decât ne-am fi imaginat, iar oamenii sunt flexibili, empatici, plini de resurse şi de spirit de cooperare.

Ce trebuie să facem este să ne asumăm că societatea postpandemică poate fi una mai bună şi să fim suficient de tenace pentru a transforma cât mai mult din acest potenţial în realitate, deopotrivă indivizi şi societăţi.

Nu trebuie să revenim la „normal“ şi nu trebuie să ţintim spre un „normal nou“, ci spre un „normal mai bun“. Este decizia fiecăruia ce rol îşi asumă în schimbare, de la formator la spectator sau chiar adversar.

Însă cu siguranţă decizia va influenţa parcursul propriu (şi nu numai) în următorii ani, fie că vorbim despre angajaţi sau angajatori.

În primul rând, trebuie să recunoaştem că, deşi la nivel declarativ ne doream schimbare, flexibilitate şi libertate în vieţile noastre profesionale, eram reticenţi la a le practica înainte de pandemie. Cel mai bun exemplu este telemunca (nu doar munca de la domiciliu, ci munca de oriunde). Deşi posibilă din punct de vedere juridic şi încurajată de mulţi angajatori anterior pandemiei, aceasta era rareori implementată în practică, angajaţii obişnuind să presteze activitatea de la locuri de muncă organizate de angajatori. Astăzi, mulţi dintre aceiaşi angajaţi revin doar ocazional în spaţiul de birouri pus la dispoziţie de angajatori şi aleg să lucreze din locuri din ce în ce mai variate sau mai exotice.

 

Riscurile inadaptării

Adoptarea unui cadru legislativ care să acopere regulile de organizare a telemuncii este extrem de importantă, având rolul de a stabili drepturile şi obligaţiile părţilor în această perioadă. Totuşi, atunci când telemunca depăşeşte graniţele ţării, implicaţiile pot deveni extrem de complexe din perspectivă juridică şi fiscală: de la stabilirea legii aplicabile contractului de muncă la obligaţiile de imigrare, raportare şi plată impozit pe venit şi contribuţii sociale într-un alt stat, la riscul de sediu permanent şi probleme de preţuri de transfer asociate. Asta nu înseamnă că angajatorii trebuie să renunţe la libertatea de a alege locul efectiv de muncă, ci să o reglementeze şi să o documenteze intern aşa cum se cuvine, pentru a limita riscurile la care se expun din punct de vedere juridic şi fiscal şi pentru a se bucura pe deplin de beneficiile pe care le oferă telemunca.

O altă zonă importantă care oferă avantaje multiple, însă necesită în prealabil reglementare şi implementare, este cea a beneficiilor pentru angajaţi cu tratament fiscal preferenţial. Modificările aduse recent Codului fiscal pun în prim-plan câteva avantaje noi de acest gen, printre care indemnizaţia pentru telemuncă, testarea şi vaccinarea pentru boli ce pun în pericol sănătatea publică, servicii turistice şi, nu în ultimul rând, indemnizaţia pentru educaţia timpurie a copiilor angajaţilor.

Aceste modificări aproape că impun angajatorilor o regândire a pachetului salarial în vederea creşterii ponderii beneficiilor, de preferat, acolo unde este posibil, într-un sistem flexibil. De ce „aproape impun“? Angajatorii nu sunt obligaţi prin lege să acorde aceste beneficii salariaţilor, însă, printr-un exerciţiu de schimbare gândit corect, de la comunicarea către salariaţi, până la bugetare şi implementarea corectă din perspectivă juridică şi procedurală, o astfel de schimbare are efecte pozitive din multiple puncte de vedere, iar angajatorii care nu vor lua în calcul acest tip de flexibilizare vor avea dificultăţi majore în retenţia şi atragerea forţei de muncă. În discuţiile cu angajatori români pe acest subiect, întâlnim încă o reticenţă motivată fie de neîncrederea în stabilitatea prevederilor legislative favorabile, fie de unele neclarităţi legislative coroborate cu o potenţială interpretare distinctă a autorităţilor în cazul unui control fiscal şi, ocazional, de lipsa de îndrumare consistentă din partea autorităţilor.

Piaţa postpandemică, în căutarea unei normalităţi mai bune, nu va permite însă angajatorilor să spună „nu“ flexibilizării relaţiilor de muncă, indiferent de motiv, iar atitudinea lor faţă de schimbare nu va putea fi decât una pozitivă. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem nu este „dacă“, ci „cum“, acum.