Turcia anunţă că va primi turişti britanici şi din alte ţări nevaccinaţi

Autor: Mihai Draghici 15.03.2021

"Îi aşteptăm cu braţele deschise pe turiştii britanici. Colaborăm cu autorităţile britanice pentru a asigura că sunt aplicate procedurile necesare", a declarat Mehmet Ersoy, ministrul turc al Turismului, potrivit postului ITV.

"Noi nu vom solicita paşapoarte de vaccinare din partea turiştilor internaţionali care vin la noi în ţară", a precizat Mehmet Ersoy.

După 15 aprilie, autorităţile turce vor stabili dacă turiştii străini vor mai trebui să prezinte rezultat negativ la teste anti-Covid-19 la frontiera Turciei. "Noi avem proceduri vamale de nivel mondial, care asigură că riscul transmiterii virusului va fi redus în timpul călătoriilor în Turcia", a subliniat Mehmet Ersoy.