Camelia Ene, MOL România: Am deschis 14 staţii în 2020, acesta fiind unul dintre cei mai buni ani pentru noi. Vedem în piaţa locală un potenţial mare de creştere

Autor: Roxana Petrescu 16.03.2021

Carburanţii vor rămâne principala sursă de mobilitate la nivel local, pe termen lung, în ciuda popularităţii de care se bucură acum maşinile electrice. Chiar şi aşa, jucătorii din domeniu analizează diferite oportunităţi de diversificare a portofoliilor, digitalizarea jucând un rol major, spune Camelia Ene, CEO & country chairman în cadrul MOL România.

„În continuare carburantul rămâne sursa principală de mobilitate. E adevărat, a crescut numărul de maşini electrice şi hibride şi credem că este un segment ce va continua să se dezvolte, dar este greu să estimăm cum vor arăta lucrurile în viitor. Noi ne aşteptăm o revenire a cererii de carburant, tendinţă pe care o vom regăsi şi în câţiva ani“, a precizat reprezentanta MOL România în cadrul celei de-a zecea ediţii a ZF Power Summit.

Cu o prezenţă de 25 de ani şi cu investiţii de peste 200 de milioane de dolari, MOL România, filiala locală a grupului pe­trolier MOL, a ajuns azi la 243 de benzinării, creştere organică, dar şi apetitul pentru achiziţii transformând compania într-unul dintre liderii pieţei petroliere.

„Anul trecut am continuat proiectele pe care le aveam în plan. Am deschis 14 noi staţii, fiind unul dintre cei mai de succes ani pentru noi, din acest punct de vedere.“