BNR a majorat prognoza privind nivelul inflaţiei la finele anului 2021, la 3,4%, de la 2,5% în noiembrie, pe fondul presiunilor semnificative generate de preţurile la energia electrică şi combustibili

Autor: Roxana Rosu 16.03.2021

BNR a majorat prognoza privind nivelul inflaţiei la finele anului 2021, la 3,4%, pe fondul presiunilor inflaţioniste semnificative generate de preţurile la energia electrică şi combustibili, faţă de raportul anterior, publicat de Banca Naţională în noiembrie 2020.

”În paralel, reconfigurarea mai importantă a profilului deviaţiei PIB şi, respectiv, iniţierea unor presiuni pe latura ofertei provenind din creşteri ale preţurilor unor materii prime agroalimentare au condus la corecţii mai pronunţate faţă de scenariul anterior, tot în sens ascendent, şi ale dinamicii proiectate a ratei anuale a inflaţiei CORE2 ajustat, până la 2,7% (valoare aşteptată atât pentru decembrie 2021, cât şi pentru decembrie 2022). În aceste condiţii, rata anuală a inflaţiei IPC se va înscrie pe o traiectorie ascendentă, atingând 3,4% la finele anului 2021 şi ulterior valori atenuate, până la 2,8%  în decembrie 2022”, se arată în raportul asupra inflaţiei publicat marţi.

Comparativ cu Raportul asupra inflaţiei din noiembrie, revizuirile ratei anuale a inflaţiei IPC sunt mai ample pentru anul 2021, respectiv de 0,9 puncte procentuale în decembrie 2021, cea mai mare parte (0,6 puncte procentuale) fiind asociată unei majorări a contribuţiei componentelor exogene ale coşului de consum (energie electrică, preţuri ale combustibililor).

Traiectoria preţurilor administrate şi a tarifelor la energia electrică şi gazele naturale prevede creşteri de 5,7%  şi 2% la sfârşitul anului 2021 şi, respectiv, 2022.

Cifra pentru finele anului curent a fost revizuită semnificativ în sus, cu 3,3 puncte procentuale, pe fondul majorării tarifului la energia electrică din ianuarie în contextul liberalizării acestei pieţe, preţul reflectând mai bine deteriorarea semnificativă a condiţiilor de pe piaţa en gros în ultimii ani.

Creşterea amplă de preţ de la începutul anului reflectă şi faptul că majoritatea clienţilor aflaţi în regim reglementat nu optaseră la sfârşitul anului 2020 pentru o ofertă pe piaţa concurenţială, aceştia trecând automat în serviciul universal (menit să asigure continuitatea furnizării energiei electrice), tarifele de pe acest segment fiind, însă, în general, mai ridicate comparativ cu ofertele concurenţiale.

BNR subliniază că în perioada următoare sunt anticipate o serie de corecţii descendente (evaluate a conduce la o reducere a tarifului de aproximativ 5%), date fiind ofertele mai atractive de pe piaţă în acest moment (comparativ cu serviciul universal), precum şi posibilitatea clienţilor de a beneficia retroactiv de acestea.

Dinamica anuală a preţurilor combustibililor este prognozată a reveni la valori pozitive începând cu trimestrul I al anului curent, pe fondul manifestării unui efect de bază substanţial, şi a atinge nivelul de 5% la sfârşitul anului 2021 şi de 1,4%  la finele anului 2022.

Valoarea pentru decembrie 2021 a fost reevaluată ascendent cu 2,4 puncte procentuale în contextul creşterilor recente ale cotaţiilor ţiţeiului.

Cele mai recente date statistice publicate de către INS au indicat un salt al ratei anuale a inflaţiei IPC la începutul anului 2021, până la 3% în ianuarie, respectiv 3,2% în februarie, pe fondul majorării tarifelor la energia electrică, în contextul modificărilor structurale prilejuite de liberalizarea acestei pieţe, dar şi al creşterii preţurilor combustibililor ca urmare a dinamizării cotaţiilor petrolului Brent.

Potrivit BNR, rata anuală a inflaţiei de bază este de aşteptat să-şi continue scăderea în prima parte a intervalului de proiecţie şi, ulterior, să se stabilizeze la nivelul de 2,7%, până la finele intervalului de prognoză. Contribuţia la rata anuală a inflaţiei IPC provenind din partea modificării impozitelor indirecte96 este estimată la 0,3 puncte procentuale la sfârşitul anului 2021 şi la 0,4 puncte procentuale la finele anului 2022.

Rata medie anuală a inflaţiei IPC va avea la rândul său o tendinţă ascendentă pe parcursul anului curent, atingând nivelul de 3,2%  în decembrie 2021, după care este proiectată în reducere până la valoarea de 2,6% la finele anului 2022.