Strategia din spatele investiţiilor în bonduri a devenit „ridicolă”, spune Ray Dalio, fondatorul celui mai mare fond de hedging din lume

Autor: Eduard Ivanovici 16.03.2021

Ray Dalio, miliardarul care a fondat cel mai mare fond de investiţii de tip hedge din lume, a propus în repetate rânduri că perioadele de inflaţie, când se tipăresc din ce în ce mai mulţi bani, pot reprezenta o oportunitate semnificativă de investiţii, însă antreprenorul sugerează că bondurile ar reprezenta o opţiune neinspirată în situaţia actuală, notează Bloomberg.

„Strategia din spatele investiţiilor în bonduri (şi în majoritatea activelor financiare) a devenit ridicolă. De ce nu ai cumpăra lucruri care vor echivala mai târziu inflaţia?”, spune Dalio.

Miliardarul crede că a sosit timpul ca oamenii să obţină credite în numerar pentru a face investiţii active cu randamente ridicate, într-o nouă paradigmă care ar fi caracterizată de creşterea „şocantă” a taxelor şi de interdicţiile asupra mişcărilor de capital.

„S-a injectat prea mult cash în pieţe şi economie, iar – în aceste condiţii – pieţele încep să semene cu un cazino în care oamenii folosesc bani falşi (...) Statele Unite ar putea fi percepute drept un loc ostil pentru capitalism şi capitalişti”, a mai declarat Dalio.