Producătorul român Farmec Cluj dezvoltă portofoliul de igienă orală, o piaţă de peste 100 mil. euro unde toate multinaţionalele au doar importuri

Autor: Cristina Roşca 17.03.2021

♦ Gigantul american Colgate Palmolive a avut producţie în România însă a închis fabrica unde realiza pastă de dinţi, având acum doar cu activităţi de import şi distribuţie ♦ Alţi jucători importanţi pe această piaţă sunt GSK şi Procter&Gamble, iar ei n-au avut niciodată producţie locală.

Farmec Cluj, cel mai mare pro­ducător român de cos­metice, investeşte în dez­volt­area por­to­foliului de produse de igienă orală AslaMed, pariind totodată pe modernizarea bran­dului. Cel mai recent, compania a lansat un produs nou – pasta de dinţi cu cărbune activ.

„În ultimii ani, am observat faptul că piaţa produselor de îngrijire orală este în continuă dezvoltare, iar consumatorii se orientează către bunuri specializate. Astfel, am luat decizia de a moderniza gama AslaMed cu ambalaje într-un design actual şi de a adăuga o nouă pastă de dinţi pe bază de cărbune activ, în linie cu ultimele trenduri în îngrijirea orală“, a declarat Natalia Muscă, manager de produs.