Asirom a încheiat 2020 cu subscrieri de 633 mil. lei, în creştere cu 16%. Asigurările de sănătate şi RCA, cele mai mari creşteri

Autor: Mircea Nica 19.03.2021

♦ Cristian Ionescu, preşedinte directorat Asirom: Aşteptata revenire a creşterii economice, încă din 2021, poate fi un semnal pozitiv, ce ne va permite să continuăm să ne dezvoltăm afacerile până la subscrieri apropiate de 700 mil. lei, în 2021.

Asirom, al doilea cel mai mare asi­gu­rător local din portofoliul grupului aus­triac Vienna Insurance Group (VIG), a încheiat anul 2020 cu un volum al primelor brute subscrise de 633 mil. lei, în creştere cu 16% com­pa­rativ cu anul 2019, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii companiei.

„2020 a fost un an extrem de volatil, în care cuvântul de ordine a fost incertitudinea. Manifestarea pandemiei a generat efecte inedite, pe care nu le-am mai trăit, la ni­ve­lul societăţii în ansamblul său, situaţie care a afectat în mod direct evoluţia afa­ce­ri­lor noas­tre“, a transmis Cristian Ionescu, preşedinte al Direc­to­ratului Asirom VIG.