Pandemia şi-a lăsat amprenta asupra veniturilor Enel: Compania a confirmat o scădere de minus 19% a veniturilor

Autor: Petru Mazilu 19.03.2021

Pandemia Covid 19 a afectat veniturile companiei Enel, potrivit datelor economice şi financiare consolidate, prezentate de conducere. Totuşi, compania a făcut profit, arată statisticile.

Consiliul de Administraţie al Enel S.p.A. („Enel” sau „Compania”), prezidat de Michele Crisostomo, a aprobat rezultatele financiare pe anul 2020.

Compania a avut venituri de 64.985 milioane de euro (80.327 milioane de euro în 2019, -19.1%). Modificarea este atribuită în primul rând pieţelor utilizatorilor finali ca urmare a scăderii vânzărilor de gaze şi electricitate în Italia şi Spania, reflectând în principal impactul pandemiei COVID-19 asupra activităţilor de Producţie Termică şi Trading din Italia ca urmare a scăderii activităţilor de tranzacţionare şi a evoluţiilor negative ale cursului de schimb valutar din America Latină.

EBITDA din activităţi curente: 17.940 milioane de euro (17.905 milioane de euro în 2019, +0.2%). Este o uşoară creştere comparativ cu 2019 datorită impactului pozitiv al activităţii de Producţie, în principal a Enel Green Power, care a compensat evoluţiile negative în ceea ce priveşte linia de Infrastructură şi Reţele şi pe pieţele utilizatorilor finali.

EBITDA: 16.816 milioane de euro (17.704 milioane de euro în 2019, -5.0%)

EBIT: 8.368 milioane de euro (6.878 milioane de euro în 2019, +21.7%). Creşterea se datorează în principal unor ajustări de valoare mai mari efectuate în 2019 comparativ cu 2020, ale căror efecte au fost parţial compensate de scăderi mai mari ale creanţelor comerciale în 2020.

Profitul net din activităţi curente ale grupului: 5.197 milioane de euro (4.767 milioane de euro în 2019, +9.0%). Modificarea reflectă îmbunătăţirea profitului operaţional din activităţi curente, inclusiv o depreciere şi amortizare mai reduse pentru perioada respectivă, managementul financiar eficient, care a dus la o scădere a cheltuielilor financiare, precum şi o diminuare a participaţiilor minoritare.

Profitul net al grupului: 2.610 milioane de euro (2.174 milioane de euro în 2019, +20.1%). În principal ca urmare a creşterii valorii ajustate în 2019, pe fondul îmbunătăţirii managementului financiar şi a diminuării participaţiilor minoritare.

Datoria financiară netă: 45.415 milioane de euro (45.175 milioane de euro la finalul lui 2019, +0.5%). O uşoară creştere datorată investiţiilor din această perioadă şi achiziţionării de participaţii suplimentare în capitalul social al Enel Américas şi Enel Chile.

Cheltuielile de capital: 10.197 milioane de euro (9.947 milioane de euro în 2019, +2.5%). Creşterea se datorează în principal creşterii cheltuielilor de capital ale Enel Green Power, ale liniei de Infrastructură şi Reţele şi ale Enel X.

Dividentul total propus pentru întregul exerciţiu financiar 2020 este egal cu 0,358 euro pe acţiune (din care 0,175 euro pe acţiune a fost deja achitată ca plată intermediară în ianuarie 2021) în creştere cu 9,1% comparativ cu dividendul total de 0,328 euro pe acţiune recunoscut pentru întregul exerciţiu financiar 2019.

Rezultatele pe anul 2020 şi obiectivele planului strategi al grupului. Obiectivele strategice pentru 2020 realizate în ciuda mediului nefavorabil cauzat de pandemia Covid 19.

EBITDA din activităţi curente în conformitate cu obiectivele şi profitul net din activităţi curente în creştere cu 9%, ajungând la limita superioară a intervalului orientativ stabilit de Grup. Progrese în ceea ce priveşte decarbonizarea, cu noi capacităţi noi de energie regenerabilă construite de 3,1 GW în 2020, iar capacitatea pe bază de cărbune a scăzut cu 2,8 GW.

În consecinţă, emisiile directe de CO2 au scăzut la 214 gCO2eq / kWh în decembrie 2020.Progresele realizate în simplificarea structurii Grupului prin achiziţionarea de participaţii suplimentare la capitalul social al Enel Américas şi Enel Chile. Dividendul total propus pentru 2020 de 0,358 euro pe acţiune, cu 9,1% mai mare decât dividendul plătit în 2019