Cine este Bill Nelson, noul şef al NASA, desemnat de preşedintele Joe Biden: A zburat în spaţiu în 1986 şi a condus 12 experimente medicale pentru astronauţi

Ziarul Financiar 20.03.2021

Joe Biden l-a ales pe Bill Nelson, fostul senator din Florida, să conducă NASA. Nelson a zburat în Spaţiu în 1986 şi a condus 12 experimente medicale pentru astronauţi.

Înainte să aibă probleme pe scările Air Force One, preşedintele Joe Biden a făcut un anunţ important: a decis numele celui care va gestiona miliarde de dolari trimise către NASA.

Senatorul Bill Nelson este noul şef NASA. Acesta a fost timp de 18 ani reprezentantul statului Florida în senatul american, însă nu a mai obţinut al patrulea mandat în 2018.

Apropiat de programul spaţial american, Bill Nelson a zburat, la rândul său în Spaţiu, în 1986. A înconjurat Pământul de 98 de ori într-un interval de 6 zile. Ulterior, a fost responsabil pentru 12 experimente medicale, inclusiv primul test pentru stres făcut în Spaţiu.

Principala sarcină acum este programul Artemis. Acesta are un buget imens şi încearcă să readucă oameni pe Lună, în 2024.