Transporatorul naţional de gaze naturale Transgaz propune acţionarilor dividende de 96 mil. lei din profitul pe 2020, cu un randament de 2,8%

Autor: Tibi Oprea 22.03.2021

Transgaz (simbol bursier TGN), operatorul tehnic care asigură transportul a 90% din gazele naturale consumate în România, a propus acţionarilor convocaţi în data de 27 aprilie 2021 acordarea unor dividende din profitul pe 2020 de 95,8 milioane de lei, în timp ce suma de 79,2 milioane de lei, este propusă pentru constituirea surselor proprii de finanţare, potrivit unui raport publicat la bursă.

Dividendul brut pe acţiune propus de Consiliul de Administraţie este de 8,14 lei, care, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza preţului curent de tranzacţionare, asigură investitorilor un dividend de 2,8%.

Propunerea pentru data plăţii dividendelor este 16 iulie 2021.

Spre comparaţie, compania şi-a remunerat investitorii anul trecut cu dividende de 182 mil. lei din profitul pe 2019, respectiv un dividend brut de 15,47 lei pe unitate, valoare de aproape două ori mai mare faţă de repartizările din 2021, potrivit datelor agregate de ZF. 

Marţi, în şedinţa de după publicarea convocatorului, acţiunile TGN se depreciau la ora 15.10 cu 1%, pe tranzacţii de 550.000 de lei, arată datele BVB.

Transgaz a încheiat anul 2020 cu un profit net de 229,8 milioane de lei, în scădere cu 34% faţă de rezultatul net din 2019, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza raportului financiare preliminar publicat luni seară la bursă.

Veniturile din activitatea de exploatare înainte de activitatea de echilibrare şi de construcţii conform cu IFRIC12 s-au ridicat la 1,33 miliarde de lei, în scădere cu 15,5% faţă de anul precedent. Profitul din exploatare a fost de 233,7 milioane de lei, minus 32,9%, arată calculele ZF.

Compania are 3,4 miliarde de lei capitalizare şi este controlată în proporţie de 58,5% de statul român, prin Secretariatul General al Guvernului.

De la începutul anului, acţiunile TGN înregistrează o creştere de 3,5%, pe fondul unor tranzacţii de 70,5 mil. lei, arată datele BVB.