Ministerul Mediului vrea să cheltuiească 400 milioane de lei pentru subvenţionarea maşinilor electrice, care sunt produse exclusiv în afara României

Autor: Bogdan Alecu 27.03.2021

Ministerul Mediului vrea să dubleze bugetul programului Rabla Plus, prin care sunt subvenţionate maşinile electrice şi hibride cu alimentare de la priză la 400 mil. lei, suficient pentru circa 6.600 de maşini electrice şi 5.000 de plug-in hybrid, în timp ce pentru programul Rabla Clasic vor fi subvenţionate aproape 60.000 de maşini.

Dublarea volumului programului Rabla Plus are loc la trei zile de la debutul modelului Dacia Spring pe piaţa locală odată cu deschiderea comenzilor. Pentru Spring în zilele de sâmbătă şi duminică s-au înregistrat peste 4.000 de comenzi, adică aproape cât toate vânzările de electrice din 2019 şi 2020 la un loc. Mai mult, maşina care costă 18.100 de euro este promovată cu un preţ de 7.700 de euro după subvenţiile oferite prin Rabla şi Rabla Plus.