PNRR, programul de 30 mld. euro, are nevoie de o viziune nouă. De ce trebuie lăsată la latitudinea primarilor, care trebuie „să aplice“ cu proiecte, şcolile şi spitalele, când ei au arătat în 30 de ani că dau banii numai pe borduri, parcări şi spaţii verzi?

Autor: Sorin Pâslaru 25.03.2021

Dacă acest plan PNRR – de rezilienţă şi recuperare – era altfel decât celelalte planuri cu care au grijă politicienii să apară la câteva luni pentru a mai provoca discuţii, atunci ar fi trebuit să prezinte o situaţie a unui oraş/a unei comune azi şi cum o să fie peste şase ani prin PNRR.

Este adevărat că sunt 90 de pagini din cele 150 cu o prezentare a situaţiei actuale, însă era cu totul altceva dacă ar fi fost efectiv evaluat impactul asupra unui centru urban sau rural selectat aleatoriu al acestui program care are ambiţia de a schimba România.

Spre exemplu: Adunaţii Copăceni din judeţul Giurgiu. Exemplu ipotetic. Are 5.600 de locuitori, 2.200 de locuinţe, din care 2.000 se încălzesc cu lemne de foc, 1.500 sunt conectate la apă potabilă şi canalizare şi 500 la gaz metan. Are un teren de sport, două şcoli dintre care una cu toalete în curte, un dispensar cu 3 cabinete de medici de familie.  Din cei 2.500 de locuitori apţi de muncă, 1.000 au contract de muncă, iar 1.500 sunt agricultori, cultivând legume în solarii pe o suprafaţa totală de 20 de hectare.

Apoi să fie prezentate programele generale, politicile guvernului: vom face 200 de centre medicale (probabil policlinicile de pe vremuri), vom dota 2.000 de cabinete medicale, vom face 100 de campusuri şcolare, vom conecta încă 1,5 milioane de locuinţe la gaz metan, apă şi canalizare, vom da fonduri pentru reabilitarea termică a 2 milioane de locuinţe din mediul rural.

Vom finanţa producţia din cele 1,5 milioane de mici gospodării pentru a încuraja cel mai scurt lanţ de consum, din grădină în bucătărie.

Şi apoi se întoarce documentul la Adunaţii Copăceni. Ca urmare a aplicării măsurii 1.1 centre medicale, va avea o policlinică nouă, ca urmare a măsurii 2.3 conectare gaz metan, va avea toate cele 2.000 de locuinţe conectate la gaz.

Dacă nu Adunaţii Copăceni, atunci oraşul Feteşti. Câte şcoli noi, câte clinici, ce se schimbă?

Există o asemenea abordare în planul lansat în discuţie?  De ce trebuie lăsată la latitudinea primarilor, care trebuie „să aplice“ cu proiecte, şcolile şi spitalele, când ei au arătat în 30 de ani că dau banii numai pe borduri şi poliţia locală?

De ce lasă guvernul educaţia şi sănătatea la mâna primarilor care de fapt nu au altă grijă decât să acumuleze sute de hectare de teren şi să-şi facă vile mai mari decât spitalul?

De ce nu spune aşa: la 10.000 de locuitori, vă fac trei creşe, două grădiniţe, o şcoală şi un centru medical. La 50.000 de locuitori şi încă 50.000 pe o rază de 50 de kilometri cum sunt unele oraşe unde serviciile municipale de educaţie şi sănătate sunt accesate de locuitorii din jur, aveţi dreptul la un spital nou. Pe care să-l facă Ministerul Sănătăţii, pur şi simplu, cu expertiză centrală.

Că acum se ajunge la concluzia că autoritaţile locale nu ştiu să scrie proiecte şi se înfiinţează o structură suport în cadrul Ministerului Sănătăţii pentru aceste proiecte.

Păi dacă banii vin de la centru, de ce nu face pur şi simplu Ministerul Învăţământului campusuri şcolare şi Ministerul Sănătăţii spitale şi policlinici? Nu acolo trebuie să fie specialiştii?

Spiru Haret a făcut 2.343 de şcoli între 1897 şi 1910 în toată ţara şi nu a aşteptat primarii să aplice pentru fonduri de la guvern.

Era de aşteptat, ca având în spate şi direcţia „României educate“ promovate de preşedintele Klaus Iohannis, acest PNRR să aibă o sectiune speciala pentru educaţie, unde infrastructura de educaţie să aibă un capitol separat şi cu obiective clare.

„Facem 100 de campusuri cum arată Şcoala Americană sau Şcoala Europeană unde îşi duc politicienii copiii”. Sau precum Liceul Francez de pe DN1. Aşa trebuie să scrie ca motto la capitolul educaţie. Din 2007 încoace se fac vizite în străinătate, „schimburi de experienţă“… De ce până la această oră Bucureştiul nu are o Şcoală Românească cu infrastructura de top, cum este Şcoala Turcă de exemplu? Cu terenuri de sport, cu bazin de înot, cu maximum 20 de copii în clasă, cu sală de sport, cu vestiare, cu sală de mese, cu sală de muzică şi de pictură?

Preşedintele Iohannis este la al doilea mandat şi a pus pe masă proiectul României educate de peste 5 ani. A fost construit, măcar ca model, un campus şcolar de top în cadrul acestui proiect sau sunt numai sute de pagini de analize, declaraţii şi intenţii care se vor transforma în maculatură, aşa cum arătau în anii 2000-2004 vestitele planuri strategice pe 20-30 de ani promovate de Ion Iliescu la Cotroceni?

Dacă vrea să facă ceva într-adevăr cu banii de la UE, România are nevoie de mecanisme noi, de o schimbare completă a modului de lucru.  Fac 200 de centre medicale în 200 de oraşe şi comune mari fără să aştept primăria. Ai 10.000 de locuitori pe o rază de 30 km, ai dreptul la un asemenea centru. În doi ani îl ai gata. Ai 1.000 de şcoli cu toaletele în curte. Vine Compania Naţională de Investiţii şi le face. Nu neputincioşii de primari, pentru care educaţia şi sănătatea sunt ultima grijă.

Iar „România educată“ fără măcar un campus preuniversitar nou de nivel occidental, domnule preşedinte Johannis, va rămâne doar o sintagmă.