Prima reacţie a primarului general al Capitalei la greva de la metrou: Bucureştenii nu pot fi prizonierii unui abuz sindicalist

Autor: Gabriel Pecheanu 26.03.2021

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că STB a suplimentat mijloacele de transport la suprafaţă: „Înţeleg dacă există nemulţumiri ale angajaţilor de la Metrorex, dar bucureştenii nu pot fi prizonierii unui abuz sindicalist”.

„În condiţiile grevei de la metrou din această dimineaţă, ADITPBI prin STB a suplimentat mijloacele de transport la suprafaţă, astfel încât deplasarea bucureştenilor să fie cât mai puţin afectată. Sper că Metrorex şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii vor avea un dialog rapid şi productiv, iar circulaţia cu metroul va fi reluată chiar azi. Înţeleg dacă există nemulţumiri ale angajaţilor de la Metrorex, dar bucureştenii nu pot fi prizonierii unui abuz sindicalist”, transmite Nicuşor Dan.

Circulaţia trenurilor de metrou este afectată vineri de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, care au blocat calea de rulare, împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri, anunţă Metrorex.