Promisiuni de 2,4 mld. de euro pentru mediul de afaceri şi pentru debirocratizarea accesului la fondurile europene prin Banca de Dezvoltare. Florin Pogonaru, AOAR: Mediul de afaceri solicită finanţări prin instrumente financiare din PNRR, cu premiere în granturi pentru companiile care pot accesa împrumuturi

Autor: Răzvan Botea 29.03.2021

O parte din bani ar trebui să meargă şi către celebra digitalizare a ANAF.

Guvernul propune o alocare de 2,4 mld. de lei pentru mediul de business din România şi crearea Băncii Naţionale de Dezvoltare. Printre proiectele propuse se află digitalizarea ANAF, crearea unei scheme de finanţare pentru susţinerea costurilor de listare la Bursă a firmelor româneşti şi operaţionalizarea Băncii Naţionale de Dezvoltare a României. Înainte de a deveni proiecte concrete, obiectivele enunţate de guvern trebuie să fie aprobate de Comisia Europeană.

Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Români (AOAR) spune că Banca de Dezvoltare este o necesitate urgentă pentru România, în condiţiile în care ar facilita semnificativ accesarea fondurilor europene şi ar debirocratiza procedurile. România a rămas singura ţară din Uniunea Europeană care nu are asemenea instituţie, din cauza luptei dintre partide pentru cine este la conducerea instituţiei.