Vaccinarea accelerează. Adrian Baciu: În aprilie vor veni peste 3,1 milioane de doze de vaccin

Autor: Cosmin Pirv 29.03.2021

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Baciu, a declarat că în luna aprilie vor ajunge în România 3,1 doze de vaccin împotriva Covid-19.

„În luna aprilie vor veni peste 3,1 milioane de doze, ceea ce ne va permite expandarea activităţilor de vaccinare în România, astfel încât să putem să ne atingem obiectivele propuse. Suntem în grafic faţă de obiectivele pe care ni le-am propus iniţial, chiar am reuşit să atingem mai repede câteva obiective importante. Două milioane de persoane vaccinate avem în momentul de faţă, ceea ce este un real câştig din punctul de vedere al sănătăţii publice”, a spus Adrian Baciu, la RFI.

Acesta a anunţat că vor fi deschise şi centre mobile de vaccinare.

„În perioada următoare, vom deschide şi alte mecanisme. În primul rând, vom suplimenta centrele de vaccinare, am făcut-o de mai multe ori în ultimele săptămâni, dar vom continua acest demers. Suplimentar, foarte important, două aspecte semnificative. Unu: centre mobile de vaccinare, care reprezintă de fapt containere care sunt transportate în localităţi, în sate, în comune îndepărtate şi vor avea rolul şi misiunea de a oferi posibilitatea vaccinării tuturor celor din comunitatea respectivă. Acesta este un prim aspect important. Un al doilea aspect esenţial este implicarea medicilor de familie, pe care o plănuim a fi aplicată cât mai repede cu putinţă în luna aprilie”, a mai spus secretarul de stat în MS.​