Agricover Holding listează pe 31 martie obligaţiuni de 40 mil. euro în cea mai mare finanţare antreprenorială de la bursa de la Bucureşti. Obligaţiunile au scadenţa pe cinci ani şi o dobândă de 3,5% pe an

Autor: Liviu Popescu 30.03.2021

Bursa de la Bucureşti (BVB), operatorul pieţei de capital din România, a anunţat că pe 31 martie 2021 va intra la tranzacţionare prima emisiune de obligaţiuni a Agricover Holding, unul dintre cei mai mari jucători din agrobusinessul românesc.

Astfel, miercuri la bursa de la Bucureşti va fi listată cea mai mare finanţare antreprenorială a unei societăţi din România, respectiv o emisiune de obligaţiuni de 40 milioane de euro pe cinci ani cu o dobândă de 3,5% pe an.