Cine îi va lua locul lui Petr Kellner în fruntea fondului de investiţii PPF, ca urmare a decesului neaşteptat al miliardarului ceh

Autor: Eduard Ivanovici 30.03.2021

Fondul ceh de investiţii PPF Group a anunţat că locul fondatorului Petr Kellner va fi preluat de Ladislav Bartonicek, unul dintre acţionarii companiei, conform unui comunicat publicat pe site-ul firmei.

„Per total, PPF Group deţine un sistem detaliat prin care îşi gestionează proiectele de investiţii. Compania susţine că decesul fondatorului nu va avea niciun impact asupra operaţiunilor zilnice din cadrul grupului. PPF va continua viziunile şi planurile de investiţii formulate de Petre Kellner şi echipa sa”, reiese din comunicat.

Ieri, ziarul american The New York Times a anunţat că Petr Kellner, proprietarul ProTV şi cel mai bogat om din Cehia, a murit în urma unui accident de elicopter în Alaska, alături de alte patru persoane.

„Se crede că grupul intenţiona să practice heliski-ul”, a spus poliţia din Alaska, adăugând că va desfăşura o anchetă pentru a determina cauza tragediei.

Heliski-ul este un sport de lux care presupune urcarea pe un vârf de munte şi coborârea pe schiuri sau pe snowboard, nefiind practicat pe pârtii special amenajate.

Kellner a fondat PPF Group în 1991 şi a participat la privatizarea economiei cehe după căderea comunismului. Conform Bloomberg Billionaires Index, Kellner avea o avere netă de 15,7 miliarde de dolari, ocupând locul 123 în topul celor mai bogaţi oameni din lume.

Miliardarul a cumpărat anul trecut ProTV, cel mai mare post de televiziune din România, într-o tranzacţie prin care a preluat de la AT&T grupul CME, principalul acţionar al ProTV.