Florin Ţâncu, director general al agenţiei de turism Weco Travel: 2020 a fost anul turismului intern, anul acesta lucrurile nu vor arăta diferit. Weco Travel este deţinută de grupul danez Weco Travel şi de antreprenorul Florin Ţâncu, iar anul trecut a avut o cifră de afaceri de 27 mil. lei, o scădere de aproape 70% faţă de anul anterior

Autor: Miruna Diaconu 31.03.2021

Florin Ţâncu, director general al agenţiei de turism Weco Travel, spune că anul 2020 a fost unul al turismului intern, astfel că românii au redescoperit România, în contextul în care nu au mai putut să plece în străinătate la fel de mult cum o făceau în anii anteriori.

„Anul 2020 a fost un an al reinventării. După şocul de început de pandemie, cea mai mare provocare a fost repoziţionarea companiei în noua normalitate. Pe lângă adaptarea fluxurilor interne, a fost necesară o redimensionare internă a forţei de muncă. Am trecut peste toate acestea foarte greu şi folosind o parte din resursa financiară aflată în rezerve. Fără doar şi poate 2020 a fost anul turismului intern”, spune Florin Ţâncu.