România a înregistrat anul trecut 40 de tranzacţii, în scădere cu 27%, dar valoarea s-a dublat, la 1,7 miliarde de euro. Răzvan Butucaru, Mazars: ”Fondurile locale de investiţii au început să fie din ce în ce mai active şi să contribuie la dezvoltarea pieţei de fuziuni şi achiziţii”

Autor: Roxana Rosu 31.03.2021

Valoarea tranzacţiilor din Europa Centrală şi de Est a crescut anul trecut cu 11%, până la 49,2 miliarde de euro, chiar dacă volumul a scăzut cu 16%, până la un total de 648 de tranzacţii, perturbarea provocată de pandemie fiind de scurtă durată, cu o revenire a investitorilor în a doua parte a anului, arată o analiză realizată de Mazars.

România a înregistrat 40 de tranzacţii în 2020, în scădere cu 27%, în timp ce valoarea comunicată a tranzacţiilor a atins 1,7 miliarde de euro, mai mult decât dublu faţă de 2019.

Cea mai mare parte din sumă reprezintă achiziţia entităţilor locale ale CEZ de către un consorţiu de investitori condus de un fond de investiţii administrat de către australienii de la Macquarie pentru o valoare estimată de 1 miliard de euro.

„Piaţa de fuziuni şi achiziţii locală a înregistrat o creştere în a doua jumătate a anului, datorită unor sectoare cum ar fi cel al energiei, tehnologiei şi sănătăţii care au înregistrat o dinamică pozitivă. Fondurile locale de investiţii au început să fie din ce în ce mai active şi să contribuie la dezvoltarea pieţei de fuziuni şi achiziţii din România.”, a menţionat Răzvan Butucaru, Partner, Financial Services & Advisory Leader, Mazars România.

Investitorii internaţionali continuă să fie atraşi de regiune, aceştia generând 49% din valoarea totală a tranzacţiilor - cu investiţii de 23,9 miliarde de euro - similar cu anii precedenţi.

Excluzând Rusia, cea mai mare economie inclusă în regiune, valoarea tranzacţiilor a înregistrat o creştere de 28% de la un an la altul.