Google oferă 25 de milioane de euro fondului UE pentru combaterea fake news

Autor: Eduard Ivanovici 31.03.2021

Google va contribui cu 25 de milioane de euro la Fondul European pentru Media şi Informaţii, creat pentru a combate ştirile false, decizia fiind lansată pe fondul criticilor conform cărora giganţii din industria tech nu acţionează suficient de mult în privinţa dezinformărilor din spaţiul digital, conform Reuters.

Fondul, lansat săptămâna trecută de Fondaţia Calouste Gulbenkian şi Institutul Universitar European, intenţionează să atragă cercetători, ONG-uri şi alte grupuri orientate către interesul public al Uniunii pentru a lupta împotriva informaţiilor false din mediul online.

„În timp ce am navigat de-a lungul incertitudinilor şi provocărilor din ultimul an, s-a dovedit că este mai important ca niciodată să avem acces la date precise şi să facem diferenţa între fapte şi ficţiune”, spune Matt Brittin, şeful EMEA Business & Operations din cadrul gigantului de pe Silicon Valley.

Fondul va fi funcţional pe o perioadă de cinci ani, iar proiectele urmează să fie selectate de Observatorul European pentru Media Digitală, proiect creat anul trecut de Comisia Europeană.

Google a declarat în februarie că va începe să plătească pentru conţinutul de presă pe care în preia în Regatul Unit, decizie confirmată de lansarea produsului News Showcase, prin intermediul căruia au fost încheiate contracte cu 120 de publicaţii britanice.

Pe 8 martie, Google a anunţat lansarea Impact Challenge, o serie de programe şi granturi în valoare de 25 de milioane de dolari, bani folosiţi pentru organizaţii non-profit care sprijină femeile din mediul de business.