Aplicaţia zilei: SongPop 2 - Guess The Song

Autor: Alexandra Cepăreanu 01.04.2021

Nume: SongPop 2 - Guess The Song

Platformă soft: Android, Apple iOS

Preţ: gratis

Dezvoltator: FreshPlanet 

Funcţionalitate: aplicaţia le permite utilizatorilor să asculte muzică online şi să se distreze împreună cu prietenii lor din întreaga lume, direct prin intermediului telefonului mobil. 

Aplicaţia integrează peste 100.000 de clipuri video şi melodii, aparţinând multor artişti cunoscuţi, iar utilizatorii trebuie să intre în competiţie, să pornească melodia şi clipul video şi apoi să ghicească artistul şi titlul melodiei mai repede decât ceilalţi jucători. Aplicaţia integrează mai multe moduri de joc, astfel, în modul Party, utilizatorii pot concura cu sute de jucători din întreaga lume, dar aceştia pot alege să participe la turnee zilnice, unde numărul de concurenţi este mai redus.