Alertă de securitate la Washington. Un nou incident armat la Capitoliu. Doi agenţi de poliţie au fost răniţi. Clădirea Capitoliului a fost închisă temporar. UPDATE: Autorul atacului a murit

Ziarul Financiar 02.04.2021

UPDATE: 

Individul care a lovit cu un vehicul agenţi de poliţie, în incidentul produs la Capitoliu, a murit în urma rănilor suferite prin împuşcare, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate citate de agenţia Associated Press.

Individul era în stare critică după ce fusese împuşcat de poliţie şi a decedat în drum spre spital, au declarat sursele citate.

Autorităţile încearcă să afle motivul atacului, dar, potrivit informaţiilor preliminare, individul nu face parte din niciun grup terorist internaţional.

Doi agenţi de poliţie au fost răniţi, vineri după-amiază, după ce au fost loviţi cu un vehicul, într-un incident produs la Capitoliu, iar autorităţile anunţaseră că un suspect a fost reţinut. Unul dintre agenţii de poliţie răniţi este în stare gravă.


Doi agenţi de poliţie au fost răniţi, vineri după-amiază, după ce au fost loviţi cu un vehicul, într-un incident produs la Capitoliu, iar autorităţile anunţă că un suspect a fost reţinut.

Din cauza incidentului de securitate, clădirea Capitoliului a fost închisă temporar, afirmă surse citate de postul NBC News.

Conform unor surse citate de CNN, în apropierea sediului Congresului SUA au fost auzite focuri de armă, fiind vorba probabil de eforturile autorităţilor pentru imobilizarea agresorului.

"Poliţia Capitoliului răspunde la punctul de acces de nord, din zona Bulevardului Constituţiei; există informaţii că un individ a lovit cu un vehicul doi agenţi de poliţie", a comunicat Poliţia Capitoliului.

Şoferul vehiculului a fost imobilizat şi reţinut. "Ambii agenţi de poliţie au fost răniţi. Cei doi agenţi şi suspectul au fost transportaţi la spitale", a precizat Poliţia Capitoliului.