Mihai Pătraşcu, CEO-ul evoMAG: Vrem să atragem o finanţare de 2-5 mil. euro de la fonduri de investiţii anul acesta pentru a dezvolta accelerat businessul

Autor: Ioana Nita 05.04.2021

Compania are un buget de investiţii de 200.000 euro anul acesta, la fel ca şi în 2020, şi mizează pe un avans al businessului de minim 20%, ceea ce se traduce în afaceri de circa 38 mil. euro.

Retailerul online evoMAG, unul dintre principalii jucători IT&C de pe piaţa de comerţ electronic din România, vrea să atragă o finanţare cuprinsă între 2 şi 5 milioane euro anul acesta pentru a putea să crească businessul într-un ritm mai accelerat decât până acum. Anul trecut, retailerul online a înregistrat o creştere a businessului de 43%, cifra de afaceri ajungând astfel la peste 32 milioane euro.

Pentru a putea creşte businessul, evoMAG susţine că a sacrificat profitul, investindu-l în logistică, transformare organizaţională, eficientizare şi optimizare, automatizare de procese şi categorii noi de produse.