Audi A8 Plug-in Hybrid – accent pe confort

Autor: Publicitate 08.04.2021

Automobilul electric reprezintă chintesenţa rafinamentului când vine vorba de propulsie. Dar infrastructura imprevizibilă şi timpul mai mare de ncărcare îl fac ca acesta să nu fie întotdeauna primul pe listă. Dar un hibrid, care să dispună şi de o baterie suficient de mare alături de un rafinat motor cu şase cilindri in V, ce poate fi utilizat "în caz de urgenţă?"

Audi răspunde la această întrebare cu A8 60 TFSI e quattro, o limuzină de lux care nu dispune doar de un motor, ci un sistem de propulsie complex, care include şi o componentă electrică, tocmai pentru acea doză de rafinament.

Cândva, motoarele W12 ale Grupului Volkswagen erau considerate unele dintre cele mai, dacă nu chiar cele mai rafinate din lume. Perfect echilibrate, acestea erau lipsite de orice vibraţie care să fi cauzat vreun disconfort pasagerilor.
Astăzi însă, rafinamentul vine dintr-o "componentă" diferită. Motorul electric poate oferi însă acelaşi rafinament fără a polua însă în vreun fel.

De ce ar dori un executiv un astfel de automobil? Deoarece poate oferi confortul unui drum realizat exclusiv electric, în timp ce dacă un drum mai lung este necesar, atunci intervine motorul pe benzină pentru a extinde autonomia, astfel încât poate efectua zilnic drumul la serviciu sau la întâlniri utilizând motorul electric, iar în cazul unei călătorii mai lungi apelează la motorul pe benzină pentru a extinde autonomia.

Audi A8 60 TFSI e quattro dispune de un motor electric de 136 CP alături de un V6 de 3,0 litri TFSI pe benzină de 340 CP, care împreună dezvoltă 449 CP, valoare capabilă de a propulsa maşina de la 0 la 100 km/h în doar 4,9 secunde, în cel mai rafinat mod cu putinţă. Viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h. În modul pur electric viteza maximă este de 135 km/h.

Dar acestea sunt doar cifre. 449 CP sunt "simţiţi" într-un fel în cazul unei maşini sport şi altfel într-o limuzină. Limuzina este puternică, dar nu brutală. Arată că poate, dar totuşi nu o face. Liniştea poate fi întreruptă doar de sunetul sistemului audio ce aminteşte de o sală de concert.
Detaliile exteriorului său, precum semnătura luminoasă integrată în bara de protecţie frontală, "trădează" propulsia hibridă plug-in. Astfel chiar dacă maşina dispune de foarte multă putere, aceasta este livrată în cea mai discretă manieră, iar în modul confort doar viteza cu creşte acul digital al vitezometrului trădează puterea de sub capotă.

Autonomia pur electrică este de minimum 43 de kilometri, valoare suficientă pentru cele mai multe drumuri cotidiene. Iar la drum lung intevine motorul cu ardere internă, fără nevoia de a încărca bateria. 

Audi A8 60 TFSI e quattro analizează anticipativ datele specifice rutei şi controlează sistemul de propulsie astfel încât să vă aducă la destinaţie parcurgând cât mult posibil din rută pe baza energiei electrice din bateria sa şi apelând cât mai puţin posibil la motorul pe benzină.

Afişajul Powermeter încadrat în partea stângă în panoul de bord Audi virtual cockpit afişează puterea totală a sistemului, modul de propulsie curent şi nivelul de încărcare a bateriei. Din centrul afişajului, precum şi din aplicaţia myAudi, se poate afla care este autonomia curentă asigurată de fiecare dintre cele două variante de propulsie.

Interiorul este unul specaculos, de la detalii precum luminile Matrix-LED pentru citit sau cu pachetul de iluminare ambientală Plus. Scaunele Individual-Confort din faţă vă oferă confort maxim, dispunând de setări pneumatice pentru marginile laterale ale şezutului şi spătarului. Acestea pot dispune şi de sistem de încălzire, ventilare şi funcţie de masaj cu diferite programe pre-configurate. Din sistemul Rear Seat Remote, ocupanţii locurilor din spate pot controla diferite setări de climatizare, precum şi ajustări pentru scaune şi setări pentru funcţiile de confort.

Dar o limuzină nu este doar o limuzină prin prisma sistemului de propulsie sau nivelul confortului oferit, ci prin prisma personalizării. Limuzina reprezintă încununarea succesului, iar pentru acest lucru automobilul trebuie să poarte semnătura posesorului său. Astfel, posesorul îşi poate crea propriul automobil întocmai cum doreşte prin programul Audi exclusive Studio, pornind cu cele peste 50 de culori individuale pentru caroserie, de la pielea exclusivă pentru interior la furnirul de esenţă nobilă pentru interior sau cusăturile speciale pentru tapiţerie.

Când vine vorba de tehnologie, totul este la superlativ, de la faptul că datorită sistemului hibrid frânarea se realizează prin simpla luare a piciorului de pe pedala de acceleraţie, astfel încât totul se derulează cu cea mai mare fineţe, la sistemele de asistenţă care fac ca orice deplasare să fie realizată în cea mai mare siguranţă. Maşina dispune de tempomat adaptiv inteligent, poate menţine singură banda de rulare şi distanţa faţă de automobilul din faţa sa şi frânează singură înaintea unui sens giratoriu tocmai pentru a oferi cea mai lină experienţă.
În plus, datorită componentei electrice, prin sistemul myAudi, clientul poate vedea exact autonomia maşinii, poate porni sistemul de încălzire sau răcire, îl poate programa astfel încât atunci când trebuie să plece dimineaţa să aibă la dispoziţie un automobil cu bateria încărcată şi interiorul încălzit

Toate aceste detalii fac dintr-o maşină o limuzină excepţională, un automobil care să ofere mai mult decât o deplasare din A în B, care să ofere o experienţă senzorială deplină şi să răspundă unor nevoi pe care clientul s-ar putea să nu ştie că le are.