Cristian Erbaşu, unul dintre investitorii în proiectul rezidenţial Arbo din Mogoşoaia: Oamenii preferă un spaţiu mai mare, chiar dacă e în afara Bucureştiului, în locul unui apartament cu două camere în oraş, la acelaşi preţ. Proiectul din Mogoşoaia este unul de durată, care ar urma să fie gata integral în 2027

Autor: Alina-Elena Vasiliu 11.04.2021

Cristian Erbaşu şi Daniel Piţurlea, cei doi antreprenori care dezvoltă proiectul rezidenţial Arbo Residence din Mogoşoaia, lângă Bucureşti, au vândut un sfert din primele 310 apartamente care compun etapa întâi a complexului.

„La sfârşitul lui 2021 vom finaliza cele 310 locuinţe, iar în toamnă începem etapa a doua, care constă în 500 de apartamente. Trendul vânzărilor este pozitiv, am vândut deja 40% din prima etapă. Oamenii au redevenit interesaţi de achiziţii şi cumpără. Preferă un spaţiu mai mare, chiar dacă e în afara Bucureştiului, în locul unui apartament cu două camere în oraş, la acelaşi preţ“, spune Cristian Erbaşu.