Trei sferturi din liderii companiilor spun că afacerea lor a fost afectată de criza sanitară, dar impactul nu a fost atât de sever pe cât anticipau în martie 2020. În martie 2020, la începutul lockdownului, 99% dintre companii aşteptau un impact negativ al pandemiei de COVID-19

Autor: Ramona Cornea 11.04.2021

Aproape trei sferturi (73%) dintre liderii de business au declarat că afacerea lor a fost afectată de criza sanitară, dar impactul nu a fost atât de sever pe cât anticipau în martie 2020, la începutul lockdownului, când 99% dintre companii aşteptau un impact negativ, conform raportului PwC Global Crisis Survey 2021. Pentru 20% dintre respondenţi implicaţiile au fost chiar pozitive, situaţia firmelor fiind mai bună decât înainte de pandemie.

„În urmă cu doi ani, în primul raport publicat pe această temă, majoritatea (95%) respondenţilor preconizau că va avea loc o criză în următorii doi ani, însă la momentul respectiv, pe lista posibilelor cauze nu a fost inclusă o pandemie. Deşi efectul nu a fost atât de grav pe cât se anticipase, consecinţele restricţiilor aduse de pandemie sunt istorice, iar incertitudinea este încă prezentă. Organizaţiile au nevoie de o abordare agilă şi flexibilă pentru a aborda diverse situaţii neprevăzute şi tipuri de crize“, a declarat Dinu Bumbăcea, partener şi lider consultanţă pentru afaceri în cadrul PwC România.