Iulian Anghel, ZF: Ce este “legal” şi ce este “ilegal”? De ce a fost “legal” până acum şi acum este “ilegal” de aici inainte, fără ca nicio lege să se schimbe?

Autor: Iulian Anghel 07.04.2021

Scandalul de la Metroul Bucureştiului nu este ceva ce să mute economia din loc. Sigur că oamenii care vindeau acolo rămân fără un job. Sigur că cei care administrau acele spaţii comerciale rămân fără un profit. Sigur că, prin desfiinţarea acelor spaţii, siguranţa călătorilor va fi îmbunătăţită. Sigur! Dar sigur ce?

Problema mare este că în România diferenţa dintre “legal” şi “ilegal” este inexistentă.

Este “legal” să-ţi parchezi maşina pe trotuarul pe care merg oameni?

Este “legal” să arunci mobila veche la colţul blocului?

Este “legal” să blochezi un trotuar – spaţiu public - cu inscripţia “atenţie cade tencuiala”!, în loc să repari faţada?

Este “legal” să stai pe bancă în parc, să mănânci seminţe şi să scuipi cojile pe jos?

Este “legal” ce? Este “ilegal” ce?

În urmă cu mulţi ani am stat o vreme cu un amic olandez care venise în România. Scrisese o lucrare de diplomă despre România şi umbla hai-hui prin Bucureşti ca să afle despre ce a scris.  Stătea la noi, dar mai mult nedezmeticit, aşa. Într-o zi, pe la vreo opt dimineaţa când noi plecam la lucru el venea spre noi cu o sticlă de votcă în mână, mergând pe mijlocul străzii.

Astfel de lucruri ar fi fost pedepsite grav în Olanda.

La cei 25 de ani ai lui de atunci, prietenul meu vorbea cursiv engleza, germana şi franceza.

Pentru prietenul meu era “legal” sa te îmbeţi pe stradă în România, în vreme ce în Amsterdam, oraşul lui, este “iIegal”, deşi Amsterdamul este, probabil, cel mai cosmopolit oraş din lume.

Ce este “legal” şi ce este “ilegal”?

Eu însumi nu ştiu să spun dacă ceea ce fac acum este “legal” sau “ilegal”. Este legal sa-l aplaud pe ministrul transporturilor? Sau este ilegal?