Valentin Coroiu, şeful Uniqa Asigurări de Viaţă, preia rolul de vicepreşedinte al boardului Uniqa Asigurări

Autor: Cristina Bellu 08.04.2021

Valentin Coroiu, care a ocupat, începând cu luna august 2019, poziţia de CEO al Uniqa Asigurări de Viaţă, iar anterior a asigurat timp de patru ani coordonarea canalului de vanzare propriu din poziţia de director naţional de vânzări, a preluat poziţia de vicepreşedinte al directoratului Uniqa Asigurări.

Diviziile Uniqa Asigurări şi Uniqa Asigurări de Viaţă, parte a grupului austriac Uniqa, activează de peste zece ani pe piaţa de asigurări din România.

Potrivit oficialilor Uniqa, perioada următoare va aduce o serie de schimbări importante la nivelul businessului pentru a susţine, mai departe, transformarea şi dezvoltarea activităţii grupului Uniqa la nivel internaţional, dar şi în plan local.

“Dezvoltarea în plan local a segmentelor Retail şi Bancassurance reprezintă un element esenţial în noul context strategic al Grupului UNIQA. Ne propunem să dezvoltăm parcursul UNIQA în România poziţionând clienţii în centrul acţiunilor noastre. Vom completa astfel strategia de produse cu programe de eficientizare şi automatizare a proceselor atât în zona de vânzare, cât şi de post-vânzare. De asemenea, eforturile noastre de digitalizare vor fi accelerate şi vom investi în creşterea expertizei forţei de vânzare şi, implicit, a calităţii serviciilor noastre.”, spune Valentin Coroiu.