Cea mai mare tranzacţie cu acţiuni MedLife la bursa de la Bucureşti de la listarea din 2016 încoace: 3% din companie schimbă acţionarii pentru 37 mil. lei

Autor: Liviu Popescu 08.04.2021

Aproape 3% din furnizorul de servicii medicale private MedLife (M), companie antreprenorială ale cărei acţiuni intră în structura indicelui principal BET, a schimbat acţionarii într-o tranzacţie record de 37 milioane de lei încheiată joi dimineaţă la bursa de la Bucureşti.

Astfel, pe 8 aprilie 2021 la ora 11:18 în sistemul bursei de la Bucureşti au fost înregistrate două tranzacţii speciale cu acţiuni ale furnizorului de servicii medicale private MedLife (M), fiind schimbate 3,9 milioane de acţiuni la preţul de 10 lei pe unitate, în scădere cu 5,66% faţă de cel de tranzacţionare.

Potrivit datelor agregate de ZF acesta este cel mai mare pachet special (DEALS) tranzacţionat la MedLife de la listarea din 2016 încoace. Spre comparaţie, recordul precedent era din 30 ianuarie 2017, respectiv 17,2 mil. lei.

La ora redactării acestei ştiri acţiunile MedLife se tranzacţionează la 10,6 lei, preţ neschimbat faţă de cel din şedinţa precedentă, lichiditatea totală fiind de 38,7 mil. lei, din care 37,3 mil. lei sunt tranzacţiile speciale.

MedLife are 1,4 miliarde de lei capitalizare, fiind controlată în proporţie de 16,2% de CEO-ul Mihai Marcu, Cristescu Mihaela Gabriela (14%) şi Nicolae Marcu (10,7%). De la începutul anului 2021 acţiunile MedLife s-au depreciat cu 5,4% pe tranzacţii de 103 mil. lei.​