Cererea pentru locuinţe a fost la un nivel ridicat în 2020 şi continuă la fel în 2021. Proiectele rezidenţiale se transformă pentru a se adapta la noua realitate postpandemică

Autor: Ramona Cornea 09.04.2021

► Piaţa rezidenţială din România rămâne extrem de efervescentă, cu tranzacţii noi semnate în fiecare zi

► Anul 2020 a adus tranzacţii cu valori foarte mari pe piaţa rezidenţială, iar această tendinţă s-a păstrat şi pentru anul 2021

► Dezvoltatorii mizează pe implementarea de noi facilităţi în cadrul proiectelor, de la piscine la magazine şi chiar spaţii de lucru.

Cererea pentru locuinţe a fost la un nivel ridicat în 2020 şi acest trend con­ti­nuă la fel în 2021. Pro-iec­tele rezidenţiale se transformă pentru a se adapta la noua realitate postpandemică, iar schim­bările sunt aduse în principal de evoluţia muncii de acasă şi de noul stil de viaţă pe care îl aduce pandemia de COVID-19, au fost câteva dintre concluziile video­conferinţei ZF Ten­dinţe în piaţa rezidenţială.

„Piaţa este extrem de efer­ves­centă, se fac tranzacţii în fiecare zi. În acest moment, avem o creştere foarte mare a nivelului de tranzac­ţio­nare şi am văzut că asta se întâmplă în toate segmentele de piaţă. După lockdown toată lumea a fost blocată pentru o lună, iar apoi am făcut tranzacţii record. Noi am avut doar luna martie blocată, iar din aprilie am început să tranz­acţionăm“, a spus Beatrice Dumitraşcu, CEO Resi­dential Division, One United Properties în cadrul eve­ni­mentului ZF Tendinţe în piaţa rezidenţială realizat în parteneriat cu One United Properties, Akcent Development, Alesonor, Cushman & Wakefield Echinox, Electrogrup şi PSC Group.