EY: Antreprenorul român al anului 2020 este Horaţiu Ţepeş, proprietarul Bilka Steel, care derulează afaceri de peste 500 mil. euro şi angajează peste 5.000 de oameni

Autor: Răzvan Botea 08.04.2021

EY România l-a desemnat, în cadrul Galei Entrepreneur of The Year Romania, pe Horaţiu Ţepeş, proprietarul producătorului de acoperişuri Bilka Steel, antreprenorul român al anului 2020.  Bilka a avut afaceri de 163 mil. euro în 2020 şi 500 de angajaţi.

În România programul EY Entrepreneur of The Year s-a lansat în 2014 şi acum este la a cincea ediţie.

„Am continuat tradiţia începută în 2014 când am lansat Entrepreneur of The Year în România. Ne bucurăm că avem România în această competiţie, pe care noi o considerăm cea mai prestigioasă competiţie de antreprenori la nivel mondial”, a spus în cadrul evenimentului Bogdan Ion, country managing partner al EY România şi Moldova.

39 de antreprenori au participat la competiţia din România, iar câştigătorul va participa la Gala Mondială Entrepreneur of The Year, care, tradiţional, avea loc în anii anteriori la Monte Carlo. Anul acesta însă, va fi transmisă online din studiourile CNBC de la Londra.

„Ei însumează aproape jumătate de mld. de euro ca cifră de afaceri, angajează mai mult de 5.000 de oameni şi activează în mai mult de 15 sectoare de activitate. Cele 39 de companii includ companii deja consacrate dar şi companii la început de drum”, a mai spus Bogdan Ion.

Alte premii din cadrul Galei EY Entrepreneur of The Year în România

Emerging Entrepreneur of the Year in technology: Mihai Ivaşcu, Modex

Premiul pentru responsabilitate socială: Sergiu Bazarciuc, Iuian Nedea, Simtel Team

Premiul special pentru o afacere de familie: Nicolae Şerban, Grup Şerban Holding

Premiul pentru cea mai de succes transformare în pandemie: Techtex, companie din industria textilă.