Proteste în Capitală faţă de restricţiile impuse de autorităţi

Autor: Dorin Oancea 10.04.2021

Câteva sute de persoane s-au adunat sâmbătă după-amiază în mai multe punccte ale Capitalei - în Piaţa Universităţii, Piaţa Victoriei şi la Obor, pentru a protesta faţă de retricţiile impuse de autorităţi pentru a limita răspândirea COVID-19.

Co-preşedintele AUR George Simion a fost prezent în Piaţa Universităţii, dar nu a dat declaraţii. Oamenii strigă „Libertate!” şi „Jos Guvernul!”.

Efective de jandarmi sunt prezente în cele trei puncte în care protestatarii s-au adunat, a declarat la Digi24 Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti.

Enache a adăugat că mai este aprobat un al patrulea punct pentru manifestaţii, în zona Palatului Cotroceni, la statuia Leul.