Dezvoltatorii de proprietăţi se află în spatele creşterii record de defaulturi din China

Autor: Catalina Apostoiu 12.04.2021

Dezvoltatorii imobiliari generează un val record de defaulturi pe obligaţiuni corporate în China în acest an, în contexul în care Beijingul ia măsuri de restricţionare a împrumuturilor în sectorul adânc îndatorat, scrie Bloomberg.

Companiile chineze au intrat în incapacitate de plată pentru titluri locale de 74,75 mld. yuani (11,4 mld. dolari) în T1 2021, peste dublul vechiului record atins cu un an în urmă.